Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac fără precedent la adresa lui Hans Klemm! Solicitare NEOBIȘNUITĂ către Donald Trump: 'Vă rugăm să trimiteți un alt ambasador. Ne afectează creierul'

Inquam Photos / Adel Al-Haddad
Hans Klemm

Avertismentul lansat de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, privind modificarea legilor justiției nu a rămas fără replică! Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, îi solicită lui Donald Trump înlocuirea ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, motivând că „afectează grav Parteneriatul nostru Strategic pentru simplul motiv că ne afectează grav... creierul.”

„Domnule Președinte Donald Trump, vă rugăm să trimiteți un alt ambasador la București, în locul Excelenței Sale Homer Jay Simpson!

Tocmai pentru că dorim să asigurăm soliditatea Parteneriatului Strategic dintre țările noastre, este necesar să manifestăm o grijă deosebită față de capacitatea noastră de a rezista în fața inamicilor propriilor minți. Cu regret, trebuie să vă informăm în acest sens că tocmai am atins nivelul maxim de rezistență la stresul continuu provocat de discursurile halucinante ale ambasadorului dumneavoastră, domnul Homer Jay Simpson. Șubrezenia discursivă și precaritatea intelectuală, prezente în absolut toate comunicările distinsului domn Simpson, afectează grav Parteneriatul nostru Strategic pentru simplul motiv că ne afectează grav... creierul.

Ipoteză ÎNFIORĂTOARE a unui celebru criminolog, în urma tragediei de la metrou: 'Femeia ar fi auzit voci...'

Ne-am străduit cât am putut să suportăm ieșirile publice submediocre ale domnului ambasador Homer Jay Simpson, însă cea mai recentă afirmație a domniei sale pur și simplu ne-a paralizat neuronii și ne-a scurtcircuitat sinapsele. Domnul ambasador Homer Simpson tocmai ne-a spus că dacă modificăm niște legi foarte proaste ale justiției, din cauza cărora au fost săvârșite nenumărate abuzuri, sancționate inclusiv la CEDO, înseamnă că nu mai suntem... #REZISTENȚI și că o să ne pape Rusia. Creștinește, nu mai pot să adaug decât atât: #Doamne_Ferește!

Excelența Sa, domnul ambasador Homer Jay Simpson: „Noi credem că slăbirea legislaţiei care vă permite să aveţi un sistem judiciar independent şi să lansaţi o luptă puternică împotriva corupţiei subminează şi rezistenţa naţională şi poate expune România la ameninţări venite de peste hotare, inclusiv la cele din partea Rusiei. Corupţia este o scenă pe care actorii ostili o pot folosi pentru a sparge fundaţia unui stat rezistent.”...

...Așadar, domnule Președinte Donald Trump, vă rugăm să trimiteți un alt ambasador la București, în locul Excelenței Sale Homer Jay Simpson, un adept de altfel înfocat al unei mișcari pe care o cunoașteți și dumneavoastră foarte bine: #REZIST! Ne temem că nu mai... rezistăm prea mult în fața elucubrațiilor transmise în rafală de către domnul Homer Simpson. Pentru Parteneriatul nostru Strategic și din respect pentru inteligența noastră, vă rugăm să trimiteți la București pe... oricine altcineva.

Cu încredere în faptul că vom reuși să ne protejăm eficient creierul până atunci,

Liviu Pleșoianu,
Membru al Parlamentului României”, este mesajul deputatului PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.