Atac în instanță față de majorarea taxelor pe proprietate și a automobilelor: sunt invocate motive de constituționalitate

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 05-01-2026 13:42

Article thumbnail

Sursă foto: info braila

Aleșii locali din partidul AUR vor ataca în instanță hotărârile Consiliilor Locale prin care se majorează taxele pe proprietate și pe automobile. Reprezentanții AUR argumentează în acest sens cu mai multe motive de constituționalitate, conform lor. „Această politică fiscală ne întoarce la practici de tip feudal și trebuie oprită prin toate mijloacele legale”, explică AUR.

Cum motivează demersul partidul AUR

„Guvernul condus de Ilie Bolojan a pus în aplicare o nouă formă de inginerie juridică fiscală, prin care românii sunt împovărați ilegal și disproporționat cu taxe pe proprietate și pe automobile.

În realitate, asistăm la o construcție normativă profund viciată, care ridică serioase probleme de constituționalitate, de drept european și de respectare a principiilor fundamentale ale fiscalității”, consideră reprezentanții partidului condus de George Simion.

Cazul taxelor locale pe automobile

Reprezentanții AUR avertizează că în cazul taxelor locale pe automobile, acestea au crescut nu doar direct, ci și prin introducerea unei componente suplimentare prezentate drept „sancțiune pentru poluare”.

„Această componentă se aplică indiferent dacă autovehiculul este utilizat sau nu, inclusiv atunci când mașina stă în garaj. Ne aflăm, astfel, în fața unei duble impuneri pentru același fapt generator, și anume poluarea, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult, această taxă are natura unei sancțiuni, iar în dreptul fiscal și penal este interzisă sancționarea dublă sau multiplă pentru aceeași faptă. Aplicarea unei „sancțiuni pentru poluare” în lipsa oricărei utilizări efective a autovehiculului încalcă flagrant principiile proporționalității și predictibilității legii, așa cum sunt consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. O normă care încalcă aceste principii nu este lege în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și trebuie înlăturată de la aplicare, în temeiul art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Reamintim un fapt esențial: românii plătesc deja pentru poluare prin acciza inclusă în prețul carburantului. Dintr-un preț mediu de aproximativ 7,5 lei pe litru, nu mai puțin de 3 lei reprezintă acciza, iar împreună cu TVA, peste jumătate din prețul carburantului ajunge la stat. În plus, pentru autoturismele mai vechi, la momentul achiziției a fost achitată și taxa de poluare, declarată ulterior ilegală de CJUE. Avem, astfel, un caz aproape unic în Uniunea Europeană de sancționare triplă pentru aceeași presupusă faptă: poluarea”, consideră reprezentanții AUR.

Cazul taxelor pentru proprietățile imobiliare

În paralel, taxele locale pe proprietățile imobiliare au fost majorate semnificativ de la 1 ianuarie. Noua practică de colectare, susține AUR, golește de conținut autonomia locală consacrată de Constituție și încalcă Legea finanțelor publice locale.

„Pentru locuințele personale, creșterile ajung până la 80%, existând numeroase cazuri în care taxele s-au dublat sau chiar triplat. Pentru IMM-uri majorările sunt de până la zece ori mai mari. Aceste măsuri reprezintă un atac direct asupra mediului economic românesc și creează premisele unor falimente în lanț.

Situația este agravată suplimentar de faptul că, de la 1 ianuarie 2026, colectarea acestor taxe locale a fost transferată către ANAF. Din declarațiile publice ale unor primari rezultă clar că primăriile nu mai controlează colectarea acestor venituri, statul central fiind cel care decide când și în ce condiții virează sumele către autoritățile locale. Această practică golește de conținut autonomia locală consacrată de Constituție și încalcă Legea finanțelor publice locale, Codul fiscal, precum și principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.

Primăriile se află deja într-un faliment virtual, inclusiv Primăria Capitalei, fapt recunoscut public chiar de primarul general. În acest context, este de așteptat o revoltă judiciară legitimă a autorităților locale, a IMM-urilor și a contribuabililor persoane fizice împotriva acestor măsuri excesive și abuzive.

Pentru a veni în sprijinul românilor și pentru a opri aberațiile impuse cu îngăduința guvernului Bolojan, aleșii locali AUR vor ataca în instanță hotărârile Consiliilor Locale prin care se majorează taxele pe proprietate și pe automobile, pentru toate motivele de nelegalitate și neconstituționalitate expuse. Totodată, susținem demersurile judiciare colective ale cetățenilor și antreprenorilor afectați de aceste măsuri. Statul nu poate acoperi eșecul guvernărilor succesive prin confiscarea dreptului de proprietate și prin împovărarea excesivă a românilor”, transmite AUR.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri