Atac rus asupra Odesei: Cel puţin trei oameni au murit, inclusiv un copil

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 06-04-2026 08:39

Article thumbnail

Sursă foto: X

Cel puţin trei persoane, inclusiv un copil, au fost ucise într-un atac rus asupra Odesei, în sudul Ucrainei, a anunţat luni şeful administraţiei militare a oraşului, Serghii Lîsak, transmite AFP, conform Agerpres.

"În urma atacului inamic efectuat în cursul nopţii, deplângem din păcate trei morţi, inclusiv un copil", a scris Lîsak pe Telegram.

El a adăugat că atacul, care a lovit clădiri rezidenţiale, a provocat de asemenea rănirea a două persoane, dintre care două grav.

Odesa, oraş cu un milion de locuitori şi port important la Marea Neagră, prin care trec majoritatea exporturilor ucrainene, este vizat în mod regulat de Moscova.

De partea rusă, guvernatorul regiunii Krasnodar (sudul Ucrainei), Veniamin Kondratiev, a raportat "atacuri masive cu drone" din partea Ucrainei, care au rănit cel puţin opt persoane şi au avariat clădiri de apartamente şi case, începând de duminică dimineaţă.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenţia de presă Tass, apărarea aeriană a doborât 50 de drone ucrainene deasupra Rusiei în noaptea de duminică spre luni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură23°C
Variabil
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri