Atacantul ceh Patrik Schick (Bayer Leverkusen), accidentat, indisponibil până la mijlocul lui octombrie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-09-2025 17:05

Article thumbnail

Sursă foto: Connor Coyne

Atacantul ceh al lui Bayer Leverkusen, Patrik Schick, care a suferit o accidentare la coapsa stângă sâmbătă, în Bundesliga, împotriva lui St. Pauli (victorie cu 2-1), va lipsi până la mijlocul lunii octombrie, au anunţat campionii Germaniei din 2024 într-un comunicat publicat duminică, scrie AFP, potrivit Agerpres.

"Bayer Leverkusen va fi lipsită de atacantul Patrik Schick pentru următoarele meciuri", a declarat clubul, adăugând că internaţionalul ceh suferă de o accidentare musculară la partea din spate a coapsei stângi.

Revenirea lui Schick în lot "este programată pentru meciul din deplasare din Bundesliga, la Mainz, pe 18 octombrie", a adăugat Bayer 04.

Golgheterul lui Leverkusen din ultimele sezoane, Schick (29) va rata meciurile de acasă împotriva lui PSV Eindhoven de miercuri pentru etapa a 2-a a Ligii Campionilor şi împotriva lui Union Berlin de sâmbătă, din Bundesliga.

De asemenea, se aşteaptă ca el să rateze meciurile internaţionale din octombrie cu echipa naţională a Cehiei pentru calificare la Cupa Mondială din 2026 împotriva Croaţiei şi Insulelor Feroe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri