Atacantul columbian al echipei Eintracht Frankfurt, Rafael Borre, va evolua din sezonul următor la brazilienii de la Internacional, a anunţat miercuri, echipa din Bundesliga, scrie DPA
Într-o declaraţie, Internacional a menţionat că Borre a semnat o înţelegere până în decembrie 2028, iar transferul va avea loc până la data-limită de 10 iulie, potrivit Agerpres.
Borre este în prezent împrumutat la Werder Bremen, dar nu este clar dacă el îşi va finaliza sezonul la actuala sa echipă.
Directorul lui Werder Bremen spunea, la finele lui decembrie, că nu intenţionează să-l lase pe Borre să plece înainte de finalul actualului sezon.
Comentează