Atacantul lui Manchester City, Sergio Aguero, a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea spre Academia de Fotbal a clubului

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 16-10-2019

Actualizat: 16-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.thebubble.com

Atacantul lui Manchester City, Sergio Aguero, a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea spre Academia de Fotbal a lui Manchester City, anunță MEDIAFAX.

Se pare că atacantul nu a fost rănit, însă autototurismul său marca Range Rover a fost avariat. Argentinianul se îndrepta spre Academia de Fotbal a lui Manchester City, deși acesta nu avea programat niciun antrenament. Disponibilitatea lui Aguero pentru partida cu Crystal Palace, programată pentru sâmbătă seara nu va fi afectată.

Citește și: Cutremur în USR! Se cere demisia lui Dan Barna! Mesaje din interior

Imediat după incidentul rutier, Sergio Aguero a postat, pe contul personal de Instagram, o fotografie cu mașina sa avariată, însoțită de mesajul ”Ce dimineață minunată”.

În 2017, Sergio Aguero a mai avut parte de un accident auto, atunci când taxiul în care se afla a intrat într-un stâlp de iluminat public din Amsterdam. După acel incident, Aguero s-a ales cu o coastă fracturată.

În acest sezon, Sergio Aguero a contribuit cu 8 goluri și 2 pase decisive, în 9 apariții în tricoul lui Manchester City.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri