Atacantul Victor Osimhen (Napoli) pleacă la Al-Ahli pentru 80 milioane euro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 30-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Napoli SSC

Victor Osimhen a ajuns la un acord cu echipa saudită de fotbal Al-Ahli, care a acceptat să plătească 80 de milioane de euro plus bonusuri actualului club al atacantului nigerian, SSC Napoli, anunţă Gazzetta dello Sport, potrivit Agerpres.

Osimhen va semna un contract pe patru ani cu Al-Ahli, care va conţine şi o clauză de reziliere, urmând să încaseze un salariu de 40 de milioane de euro pe sezon la gruparea din Arabia Saudită.

În vârstă de 25 de ani, Victor Osimhen a fost golgheterul ediţiei 2022-2023 din Serie A, în care Napoli a reuşit să cucerească titlul de campioană a Italiei.

El a marcat în total 76 de goluri în 133 de meciuri disputate pentru Napoli în toate competiţiile, începând din iulie 2020. Nigerianul a mai jucat anterior la VfL Wolfsburg şi Lille OSC.

Jucătorul african s-a aflat de asemenea în vizorul cluburilor Paris Saint-Germain şi Chelsea Londra, în speranţa că îşi va putea continua cariera în Europa, însă negocierile au eşuat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri