Atacatorul din sediul Prefecturii din Paris se convertize la islamism cu 18 luni înainte de comiterea atacului

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 03-10-2019

Actualizat: 03-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bărbatul care a ucis cu lovituri de cuţit patru funcţionari în sediul prefecturii poliţiei din Paris joi, înainte de a fi împuşcat, "se convertise la islam în urmă cu 18 luni", informează AFP, citând o sursă apropiată dosarului, potrivit Agerpres.

Născut în Martinica (Antilele franceze), acest agent administrativ de 45 de ani era informatician la Direcţia de informaţii a prefecturii poliţiei din Paris şi suferea de surditate.

Agresiunea s-a produs chiar în interiorul acestui loc emblematic care regrupează mai multe mari direcţii ale poliţiei pariziene, situat în centrul istoric al capitalei franceze, în apropierea catedralei Notre-Dame.

El a înjunghiat mai întâi cu un cuţit de bucătărie trei persoane care se aflau în birourile serviciului său, iar apoi a lovit mortal o funcţionară administrativă pe o scară.

În curtea clădirii, un poliţist i-a ordonat să lase cuţitul, făcând ulterior uz de armă. Atins la cap, atacatorul a fost ucis.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Decizia care răstoarnă condamnarea lui Liviu Dragnea

"Era o persoană obişnuită, cineva foarte calm. Îl vedeam mergând la moschee, dar avea o conduită normală", a relatat pentru AFP o vecină. Potrivit localnicilor, el avea doi copii, de nouă şi trei ani.

Acest funcţionar "nu prezentase niciodată abateri comportamentale", nici "cel mai mic semn de alertă", a declarat ministrul francez de interne, Christophe Castaner.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a calificat joi drept o "adevărată dramă" moartea celor patru funcţionari ucişi în miezul zilei de un coleg la prefectura poliţiei din Paris.

Şeful statului s-a deplasat la faţa locului pentru "a-şi exprima sprijinul şi solidaritatea cu întregul personal", potrivit Palatului Elysee. "Ei sunt în stare de şoc, este unul dintre colegii lor care a ucis alţi patru", a comentat Emmanuel Macron în cursul serii, în timpul unei deplasări la Rodez (sud).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri