Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atacul lui Ponta la judecători, în atenţia Inspecţiei Judiciare

CONGRESUL EXTRAORDINAR AL PSD - 2010 - ROMEXPO

Ponta a criticat o decizie a judecătorilor în cazul unei opere de artă, iar Inspecţia Judiciară va întocmi un raport pentru a stabili dacă a fost sau nu afectată independenţa justiţiei.

„Singura opera a lui Constantin Brancusi ramasa in Romania, Cumintenia Pamantului, a fost retrocedata desi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca sa nu fie vanduta, trebuie sa platim 20 milioane euro”, declarase Victor Ponta.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) asupra faptului că un judecător a emis, în opinia sa, o hotărâre greşită în cazul operei lui Brâncuşi, spunând că acel judecător ar trebui să plătească.

Citeşte şi reacţia lui Victor Ponta!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.