Atacul lui Tăriceanu la adresa lui Manfred Weber nu rămâne fără replici: 'Combaterea corupției și independența justiției nu sunt negociabile'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-09-2018

Actualizat: 27-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Siegfried Mureşan îi dă replica preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care l-a acuzat de ipocrizie pe liderul popularilor europeni din legislativul comunitar. Europarlamentarul a declarat că, de doi ani, toată lumea vede care este situaţia din ţara noastră, şi că oricine încearcă să convingă Bruxellesul că lucrurile stau altfel va eşua. Totodată, Siegfried Mureşan a precizat că statul de drept, combaterea corupției și independența justiției nu sunt negociabile şi trebuie respectate în toate statele UE.

Monica Macovei, ieșire FURTUNOASĂ: 'Chiar trebuie să vedem cum ceasul ticăie până când PSD&ALDE ne scot din UE?'

„Poziția Partidului Popular European și a Grupului Partidului Popular European în Parlamentul European a fost dintodeauna aceeași și anume, statul de drept, combaterea corupției și independența justiției nu sunt negociabile. Acestea trebuie respectate în fiecare stat mebru al Uniunii Europene. De doi ani de zile, toată lumea în Europa, inclusiv oameni politici din celelalte state membre ale Uniunii Europene, văd cum poporul român iese în stradă pentru apărarea valorilor europene, pentru justiție, pentru statul de drept și mai ales pentru o bună guvernare. Lumea vede acest lucru, domnul Tăriceanu a venit zilele acestea la Bruxelles încercând să convingă liderii europeni că sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă și au cerut buna guvernare și apărarea unor valori europene greșesc, iar domnia sa care spune pe dos are dreptate. Eșuează evident cu această încercare, lumea vede de doi ani de zile ce se întâmplă în România și lumea diferențiează foarte clar între poporul român care vrea justiție, dreptate, vrea Europa și infractorul de la conducerea Camerei Deputaților și a PSD și a partenerilor săi de coaliție. Aceasta distincție între oameni, între români, între România pe de o parte și politicienii care se află la guvernare acum și vor să slăbească instituțiile statului, această distincție se face foarte clar la nivel european, oricine va încerca să convingă Uniunea Europeană că contrariul e adevărat va eșua.”, a spus Mureșan la Digi24.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri