Atacuri ale SI în Siria, efectuate dintr-o zonă din apropierea forţelor americane (Ministerul rus al Apărării)

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 04-10-2017

Actualizat: 04-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: moscow times

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a declarat miercuri că o serie de atacuri lansate de Statul Islamic în Siria asupra forţelor guvernamentale au fost efectuate dintr-o zonă de lângă graniţa cu Iordania, unde s-a stabilit o misiune militară americană, informează Reuters. Purtătorul de cuvânt, generalul-maior Igor Konaşenkov, a adăugat într-un comunicat că atacatorii aveau coordonatele precise ale forţelor guvernamentale siriene, putând fi obţinute prin recunoaştere aeriană. "Dacă Statele Unite consideră aceste operaţiuni ca fiind "coincidenţe", atunci forţele aeriene ruse în Siria sunt pregătite să înceapă distrugerea completă a tuturor acestor "coincidenţe" în zonele aflate sub controlul lor", a avertizat el, conform Agerpres.

"Principalul obstacol în calea înfrângerii Statului Islamic în Siria nu este capacitatea militară a teroriştilor, ci sprijinul pentru ei şi flirtul cu ei din partea Statelor Unite", a adăugat Konaşenkov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri