Atacurile cibernetice de tip phishing au înregistrat, anul trecut, o creştere cu 11% faţă de datele din 2019, la nivel global, în timp ce incidentele ransomware au înregistrat un salt de 6%, relevă raportul anual Data Breach Investigations Report (DBIR), întocmit de Verizon şi citat de blogul din România al producătorului de software antivirus Eset, conform agerpres.
În cadrul analizei de specialitate au fost confirmate 5.258 breşe de date, peste nivelul din anul precedent, de 3.950.
Conform rezultatelor centralizate de experţii de la Verizon, atacurile de phishing, o ameninţare persistentă şi foarte acută în ultimii ani, au înregistrat o creştere cu 11%, de la an la an. Pe de altă parte, în 2020, numărul de atacuri ransomware s-a majorat cu 6% faţă de anul precedent, iar un total de 85% dintre breşe au avut la bază şi factorul uman.
"Într-adevăr, pe tot parcursul pandemiei, am fost luaţi cu asalt de diferite forme de atacuri phishing legate de virus. Iniţial, autorii acestor campanii au încercat să păcălească victimele prin impersonarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), însă, mai recent, şi-au adaptat tactica şi şi-au îndreptat atenţia către escrocherii ce aveau ca subiect principal vaccinurile lansate împotriva virusului. Cu un număr din ce în ce mai mare de companii care fac paşi spre o transformare digitală şi fac tranziţia mai multor operaţiuni către cloud, raportul a examinat, de asemenea, provocările cu care s-au confruntat acestea în acest proces şi a constatat că atacurile asupra aplicaţiilor web au reprezentat 39% din totalul breşelor de date", relevă concluziile raportului de specialitate.
Cercetarea cuprinde şi o analiză a 12 industrii diferite, din care a reieşit că datele cu caracter personal au reprezentat 83% dintre datele compromise în industria financiară şi a asigurărilor, în timp ce în serviciile ştiinţifice şi tehnice acestea au reprezentat "doar" 49% din toate datele încălcate.
Blogul Eset notează că atacurile de inginerie socială au reprezentat cea mai semnificativă ameninţare la adresa entităţilor din administraţia publică, cu o pondere de 69% dintre breşele de date.
"În mod deloc surprinzător, industria de retail este vizată în principal de infractori care îşi doresc să obţină venituri din subtilizarea cardurilor de plată şi a informaţiilor personale", se menţionează în raport.
La ediţia a 14-a a raportului Data Breach Investigations Report al Verizon au contribuit 83 de organizaţii din întreaga lume.
Verizon Communications Inc. a fost înfiinţată la 30 iunie 2000 şi este unul dintre furnizorii mondiali de tehnologie, comunicaţii, informaţii şi produse şi servicii de divertisment. Cu sediul central în New York şi cu o prezenţă globală, compania a generat venituri de 128,3 miliarde de dolari, în 2020.
Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări.
Atacurile cibernetice în continuă creștere la nivel mondial
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
Traseul operelor de artă furate - Piața neagră, mafia și negocierile secrete
0

0
Trump se gândeşte să solicite ţărilor arabe o contribuţie la costurile războiului
0

7
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
7

225
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
225

1.097
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
1.097

490
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
490

2.142
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
2.142

3.233
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
3.233

1.951
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.951

1.463
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.463

803
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
803

203
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
203

1.451
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.451
















Comentează