Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenționare de călătorie din partea MAE în privinţa Bosniei: Condiții meteorologice severe în perioada 22-23 martie 2018

MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bosnia și Herțegovina că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile bosniace, circulația pe drumurile publice se desfășoară în condiții de iarnă și au fost impuse restricții pe următoarele drumuri:

- Bosanska Gradiška-Bosanska Dubica închis din cauza inundațiilor provocate de râul Sava;

- Olovo-Kladanj, Prozor-Gornji Vakuf/Uskoplje, Travnik-Donji Vakuf, Livno-Kupres-Bugojno, Livno-Glamoč-Mrkonjić Grad, Bihać-Ključ și Bosanski Petrovac-Drvar-Livno - circulația se realizează cu dificultate din cauza căderilor recente de zăpadă;

- Sarajevo-Foča, Bihać-Bosanska Krupa, Konjic-Mostar, Jajce-Banja Luka, Bugojno-Novi Travnik, Rogatica-Višegrad și Turbe-Karanovac – pericol de producere de alunecări de teren și căderi de pietre pe carosabil;

- punctul de trecerea a frontierei de la Izačić rămâne în continuare închis pentru circulația mijloacelor agabaritice, camioanelor și vehiculelor cu remorcă.

În conformitate cu legea bosniacă, dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă este obligatorie până la 15 aprilie 2018, iar autocamioanele și vehiculele destinate transportului de persoane (autobuze, autocare, microbuze etc.), trebuie să fie dotate suplimentar cu nisip (un sac) și lopată.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +38733668893 și +38733214022, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Bosnia și Herțegovina: +38761428354.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sarajevo.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.