ATENTAT cu cel puţin 14 morţi şi zeci de răniţi după explozia a două bombe, aproape de o piață, în Afganistan

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-11-2020

Actualizat: 24-11-2020

Cel puţin 14 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite după explozia a două bombe în provincia afgană Bamiyan, situată în apropiere de Kabul, afirmă oficiali afgani, citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro, potrivit MEDIAFAX.

Exploziile au avut loc în apropierea unei pieţe comerciale.

Citește și: Consilierul lui Ludovic Orban, fost șef ANAF, spulberă USR-ul: ‘Bă, frate, noaptea minții! Cum, băh, neterminaților?’ .

"Au fost ucişi 13 civili şi un agent de poliţie, iar alte 45 de persoane au fost rănite în atac", a declarat Tareq Arian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Kabul.

Toate persoanele rănite sunt civili, a declarat Zubardast Safi, şeful Poliţiei din Bamiyan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri