Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentat eşuat pe Champs-Elysées: Autorul jurase credinţă liderului Statului Islamic

agerpres.ro
atentat esuat Paris

Atacatorul mort luni într-un atentat eşuat pe bulevardul parizian Champs-Elysées lăsase o scrisoare-testament în care jura credinţă liderului organizaţiei Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, au declarat marţi surse apropiate anchetei, citate de France Presse. În scrisoarea găsită de anchetatori şi destinată cumnatului său, suspectul afirmă că făcea un 'joc dublu', adică în cadrul activităţii sale de tir sportiv se pregătea de fapt pentru comiterea unui atentat, a precizat sursa citată. Astfel se confirmă o informaţie difuzată anterior de canalul francez BFMTV.

Provenind dintr-o familie salafistă, Adam Djaziri nu a fost niciodată condamnat, dar se afla în vizorul autorităţilor, figurând pe lista suspecţilor care prezintă pericol pentru siguranţa statului încă din 2015 pentru apartenenţa la o mişcare islamistă radicală. Deşi figura pe aşa-numită "fişă S" cu persoanele care reprezintă pericol pentru securitatea statului, acesta beneficia de permis permis de port-armă.

Tatăl atacatorului a declarat pentru AFP că Adam Djaziri "deţinea legal o armă cu care se antrena la tir". Djaziri a intrat luni după-amiază cu un vehicul într-un furgon al jandarmeriei franceze pe bulevardul Champs-Elysees din centrul Parisului, bărbatul decedând în cursul atacului. Anchetatorii au descoperit în maşina atacatorului butelii de gaz şi mai multe arme, inclusiv un pistol-mitralieră Kalaşnikov.

Atacul a survenit la aproape două luni de la asasinarea unui poliţist, la 20 aprilie, de către un jihadist, care a fost ucis de forţele de ordine, tot pe Champs-Elysees. La 6 iunie, un bărbat care s-a revendicat drept "soldat al califatului", Farid Ikken, a atacat un poliţist cu un ciocan în faţa catedralei Notre-Dame din Paris, un alt loc emblematic al capitalei franceze, conform Agerpres. Din ianuarie 2015, Franţa a fost vizată de un val de atentate care s-au soldat cu 239 de morţi, mai multe atacuri fiind îndreptate împotriva forţelor de ordine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.