Un libian, capturat în Libia şi transferat în Statele Unite în 2017 pentru a fi judecat, a fost condamnat joi la 19 ani de închisoare pentru rolul său în atacul unui complex diplomatic american şi a unei anexe a CIA la Benghazi în 2012, scrie AFP preluat de agerpres.
Acest atac care a şocat Statele Unite, la 11 septembrie 2012, a provocat moartea ambasadorului american John Christopher Stevens, a unui angajat al Departamentului de Stat şi a doi agenţi ai CIA.
Pedeapsa lui Mustafa al-Imam, 47 de ani, care a fost găsit vinovat de terorism în iunie 2019 după un proces de şase săptămâni, a fost pronunţată de un tribunal din Washington.
Mustafa al-Imam "a jucat un rol important" în acest atac, a declarat într-un comunicat procurorul Jessie Liu.
"Această pedeapsă reaminteşte că securitatea americanilor - la ei acasă sau în străinătate, civili sau nu - va fi întotdeauna prioritatea noastră", a adăugat ea. "Dacă comiţi un act terorist, te vom găsi şi vom face dreptate", a adăugat procurorul.
Potrivit acuzării, Mustafa al-Imam a fost în contact în timpul atacului cu Ahmed Abu Khattala, un alt libian prins, de asemenea, de forţele americane, în 2014, pentru a fi judecat în Statele Unite.
Abu Khattala a fost condamnat în 2018 la o pedeapsă de 22 de ani de închisoare pentru rolul său în atac.
Atentat la Benghazi: Un libian a fost condamnat la 19 ani de închisoare în SUA
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

425
Țara care poate deveni peste noapte o putere nuclară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
425

898
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
898

2.962
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
2.962

69
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
69

39
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
39

108
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
108

2.178
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.178

2.529
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.529

95
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
95

2.123
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.123

84
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
84

238
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
238

113
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
113
















Comentează