Procesul complicilor autorilor atentatelor jihadiste comise în 17-18 august 2017 la Barcelona şi Cambrils (oraş din regiunea Catalonia) şi soldate cu 16 morţi va începe la 10 noiembrie în faţa înaltului tribunal Audienţa Naţională, în apropiere de Madrid, au anunţat miercuri surse judiciare spaniole, transmite AFP potrivit Agerpres.
Acest dublu atac, revendicat de gruparea Stat Islamic, a dus de asemenea la rănirea altor 140 de persoane.
Celebrul bulevard Las Ramblas din Barcelona a fost ţinta unui atac în care a fost folosită o furgonetă, soldat cu moartea a 14 persoane. Atacatorul, în vârstă de 22 de ani, a fugit apoi cu ajutorul unei automobil pe al cărui şofer îl ucisese.
Câteva ore mai târziu, cinci complici au comis un atac similar la Cambrils, încercând să intre cu o maşină în trecători, înainte de a-i ataca cu un cuţit şi a înjunghia mortal o femeie.
Cei şase jihadişti au fost lichidaţi de poliţie în urma atacurilor.
Parchetul a cerut pedepse cuprinse între opt şi 41 de ani de închisoare pentru trei dintre acuzaţi.
Cea mai grea pedeapsă a fost cerută contra lui Mohamed Houli Chemlal. Acuzat de apartenenţă la o organizaţie teroristă şi de posesie de substanţe explozive, el a supravieţuit deflagraţiei locuinţei în care celula jihadistă fabrica explozibili.
Procurorii au solicitat 36 de ani de închisoare pentru Driss Oukabir, care închiriase pe numele său furgoneta utilizată în atentatul din Barcelona.
O pedeapsă de opt ani pentru colaborare cu o organizaţie teroristă a fost cerută contra lui Said Ben Iazza, care i-a dat cu împrumut celulei jihadiste o furgonetă.
Potrivit justiţiei, Abdelbaki Es Satty, un marocan de 44 de ani devenit imam în micul oraş catalan Ripoll, îi îndoctrinase pe aceşti tineri, marocani sau de origine marocană, care şi-au fixat obiectivul de a comite ''mai multe atentate de mare anvergură'', folosind explozibili.
Faimoasa catedrală Sagrada Familia, stadioanele echipelor de fotbal Real Madrid şi FC Barcelona şi Turnul Eiffel din Paris au fost citate printre posibilele ţinte. Însă explozia accidentală a locuinţei în care celula jihadistă fabrica explozibili, în urmă căreia imamul Es Satty a murit, i-a forţat pe terorişti să improvizeze dublul atac de la Barcelona şi Cambrils.
Atentatele din Catalonia - Procesul complicilor va începe la 10 noiembrie
București
14°C
Articole Similare

678
De ce amenință Trump că va bloca porturile iraniene și cum ar funcționa acest lucru
678

3.274
Haos pe aeroportul din Milano: Zeci de oameni au rămas blocați, unii dintre ei au leșinat
3.274

2.556
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
2.556

9.882
Reacția lui Donald Trump după înfrângerea lui Viktor Orbán
9.882

2.808
Conflict la cel mai înalt nivel: Trump îl atacă dur pe Papa Leon după apelul acestuia la pace. „Nu vreau un papă care îl critică pe preşedintele SUA”
2.808

1.504
A fost ales noul şef al Mossad. Cine este generalul Roman Gofman
1.504

3.728
Curățenie totală în Ungaria: Péter Magyar cere demisia 'marionetelor lui Orbán'
3.728

2.669
Obama a reacționat după înfrângerea lui Viktor Orban: 'O victorie în întreaga lume, nu doar în Europa'
2.669

2.389
'Războiul continuă': Benjamin Netanyahu susține că Israelul a 'dejucat ameninţarea unei invazii' din partea Libanului
2.389

3.076
Donald Trump spune că nu-i pasă dacă Iranul revine la negocieri: "Dacă nu se întorc, este ok pentru mine" / SUA vor bloca Strâmtoarea Ormuz
3.076

4.036
FOTO Trump declanșează controverse după ce a publicat o imagine AI în care apare ca vindecător, asemenea lui Isus Hristos
4.036

5.842
Mesaj bizar după alegerile din Ungaria: Robert Fico îi mulțumește lui Orbán și întinde mâna noului premier
5.842

4.013
Trump anunță rezultatele negocierilor cu Iranul: Am obținut aproape tot ce ne-am dorit în discuții, cu excepția armelor nucleare
4.013
















Comentează