Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentatele sângeroase se intensifică în Afganistan - Zeci de victime, în urma unui atac al talibanilor

Agerpres
Afganistan explozie atentat Jalalabad

Un atentat cu maşină-capcană revendicat de talibani şi care viza un imobil al serviciilor de informaţii din Qalat, în sudul Afganistanului, s-a soldat cu 10 morţi şi 85 de răniţi, potrivit guvernatorului provinciei Zabul, informează joi AFP, conform agerpres.ro.

"În această dimineaţă, o maşină-capcană a vizat NDS (serviciile de informaţii afgane). Spitalul regional care este situat în acelaşi loc a fost distrus în atac. Zece persoane au murit şi 85 au fost rănite", a declarat Rahmatullah Yarmal.

Mihai Fifor a luat foc după votul din Parlament: 'Câtă demagogie! Să îi trimiteți la plimbare'

Atacul a fost revendicat de un purtător de cuvânt al talibanilor, Qari Yousuf Ahmadi: "Am întreprins un atac-martir împotriva NDS", a declarat el într-un mesaj, afirmând că clădirea vizată a fost complet distrusă.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne afgan, Marwa Amini, atacul a avut loc "în jurul orelor 05:50, cu un camion-capcană, lângă spitalul din Zabul".

Afganistanul este, în ultimele zile, scena unei serii de atacuri sângeroase revendicate majoritatea de talibani. Ele intervin în condiţiile în care alegeri prezidenţiale sunt programate să aibă loc în 28 septembrie.

Marţi, cel puţin 48 de persoane au fost ucise în două atacuri-sinucigaşe, unul împotriva unui miting electoral al preşedintelui Ashraf Ghani în centrul ţării, altul la Kabul, vizând un centru de recrutare al armatei.

Miercuri, patru civili au fost ucişi într-un atentat-sinucigaş şi într-un asalt împotriva unei clădiri oficiale la Jalalabad (est).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.