Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenţia României asupra ameninţărilor teroriste în Asia a fost subliniată de MAE

MAE

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Dorina Gheorghiţă, a participat, marţi, la reuniunea ministerială a Coaliţiei globale anti-ISIL/Daesh, desfăşurată în Kuweit, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.

Evenimentul a inclus o sesiune de informare şi două sesiuni plenare, dedicate campaniei militare anti-ISIL/Daesh din Siria şi Irak şi campaniei contra reţelei globale a grupării teroriste.

Secretarul de stat a subliniat angajamentul ţării noastre în cadrul eforturilor internaţionale de eliminare a organizaţiei teroriste sus-amintite, precum şi necesitatea soluţionării politice a stărilor conflictuale din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, pentru asigurarea păcii şi stabilităţii şi combaterea grupărilor teroriste.

Cu acest prilej, oficialul român a evidenţiat importanţa unei abordări cuprinzătoare, care să ia în considerare cauzele socio-economice şi politice ce conduc la radicalizare şi apariţia grupărilor teroriste, sens în care a prezentat contribuţia României la eforturile destinate combaterii ISIL/Daesh, arată sursa citată.

Totodată, demnitarul român a transmis preocuparea României faţă de creşterea riscurilor şi ameninţărilor teroriste în regiunea extinsă - incluzând Asia Centrală şi de Sud-Est, context în care a subliniat importanţa cooperării susţinute şi a menţinerii sprijinului internaţional pentru statele din această regiune.

În marja reuniunii, secretarul de stat a avut întrevederi de tip pull aside cu miniştrii afacerilor externe din Malaysia, Dato'Sri Anifah Aman, şi Libia, Mohammed Taher Hamouda Siala, precum şi cu secretarul de stat din ministerul afacerilor externe tunisian, Sabri Bachjobji.

Dialogul cu partea libiană a prilejuit un schimb de opinii asupra stadiului relaţiilor bilaterale, în perspectiva vizitei oficiale la Bucureşti a şefului diplomaţiei libiene (miercuri şi joi), subliniază MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.