Regulile privind specificarea categoriei de poluare pentru autovehiculele de marfă de peste 3,5 tone vor deveni mai stricte în Ungaria, începând cu 1 iulie, a anunţat National Toll Payment Services Plc. - NTPS din ţara vecină.
"Începând cu data de 1 iulie 2021 National Toll Payment Services Plc. NTPS Plc. (Serviciul Naţional de Plată a Taxelor Rutiere, n.r.) va încadra automat în cea mai nefavorabilă categorie de poluare autovehiculele de marfă cu o masa totală de peste 3,5 tone, înmatriculate în străinătate, înregistrate în sistemul HU-GO, la care transportatorii nu pot dovedi în mod satisfăcător categoria de poluare. Persoanele vizate au la dispoziţie o lună pentru a furniza corect în profilul lor HU-GO datele de înregistrare suplimentate, obligatorii (marca, anul de fabricaţie, seria de şasiu), respectiv pentru a încărca acolo documentul vehiculului care conţine încadrarea acestuia la o categorie de poluare. Înăsprirea vizează în primul rând o mai bună aplicare a principiului "poluatorul plăteşte", se arată într-un comunicat al NTPS remis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, un element al stabilirii taxei rutiere pentru utilizarea drumurilor de către autovehiculele de marfă cu o masa totală de peste 3,5 tone îl constituie categoria de poluare. Stabilirea acesteia - furnizarea corectă a datelor necesare şi susţinerea acestora cu acte autentice - constituie condiţii indispensabile pentru ca în cazul fiecărui autovehicul de transport marfă, la utilizarea drumurilor cu taxă din Ungaria, taxa rutieră să fie achitată cu adevărat, raportat la gradul de poluare şi emisia de substanţe nocive.
"În timp ce, în cazul autovehiculelor de marfă înmatriculate în Ungaria, NTPS Plc. poate verifica categoria de poluare accesând baza de date oficială autentică din Ungaria, în cazul vehiculelor înmatriculate în străinătate în prezent nu există această posibilitate. Respectarea principiului poluatorul plăteşte se aplică însă tuturor, de aceea am stabilit - pe baza condiţiilor contractuale generale - obligaţia furnizării datelor de înregistrare suplimentate (marca, anul de fabricaţie, seria de şasiu), respectiv a încărcării la profilul HU-GO a documentul vehiculului care conţine încadrarea acestuia la o categorie de poluare", a subliniat Bartal Tamas, director general al National Toll Payment Services Plc. (NTPS Plc.).
Acesta solicită transportatorilor din străinătate ca, pe parcursul lunii următoare, să verifice dacă au furnizat în mod corespunzător datele solicitate şi dacă au încărcat documentele necesare, iar dacă încă nu au făcut-o, să completeze aceste date.
"Solicităm totodată clienţilor noştri să şteargă din profilul lor HU-GO vehiculele care nu se mai află în proprietatea lor. Desigur, notificăm acestea fiecărei persoane vizate atât în mod direct cât şi indirect", a mai spus Bartal Tamas.
Informaţii suplimentare referitoare la încadrarea la categorii de poluare se găsesc pe pagina hu-go.hu, unde este prezentat şi un video referitor la modul furnizării datelor şi încărcării înscrisurilor specificate.
Cu începere din 1 iulie 2021, NTPS Plc. va încadra automat în cea mai nefavorabilă categorie de poluare (categoria "C" , în sistemul HU-GO "EURO 0"), acele autovehicule de transport marfă înregistrate în sistemul HU-GO, înmatriculate în străinătate, la care transportatorii nu au îndeplinit obligaţiile menţionate, şi le va menţine acolo până când transportatorii vizaţi nu completează lipsurile.
Potrivit NTPS, reglementări similare pot fi întâlnite şi pe plan internaţional în multe cazuri, de exemplu în Austria, Cehia şi Slovacia.
Sistemul de control al NTPS Plc. observă lunar pe drumurile cu plată din ţară 120.000 - 130.000 de autovehicule de transport marfă înmatriculate în străinătate, la majoritatea acestora deja a avut loc furnizarea datelor obligatorii şi încărcarea documentelor solicitate, însă regula se aplică tuturor vehiculelor înregistrate, din străinătate.
Atenție, români! Ungaria înăsprește regulile privind specificarea categoriei de poluare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

63
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
63

225
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
225

618
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
618

350
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
350

744
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
744

976
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
976

1.314
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.314

1.069
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.069

915
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
915

992
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
992

2.872
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.872

1.270
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.270

840
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că înflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
840

















Comentează