Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenție, șoferi! S-a schimbat Codul Rutier: noile reguli pentru circulația în sensul giratoriu

captura Facebook
giratoriu Pecineaga Salaj

Codul Rutier a suferit mai multe modificări, cea mai importantă dintre acestea fiind legată de circulația în sensul giratoriu. Șoferii intrați în sensul giratoriu trebuie să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație, dar și să se asigure în momentul în care ies din giratoriu.

Iată principalele modificări ale Codului Rutier:

1. Regulile de circulație aplicabile în sensul giratoriu. A fost definită intersecția cu sens giratoriu și s-au stabilit regulile de circulație aplicabile în cazul acesteia. Astfel, intersecția cu sens giratoriu este definită ca intersecția dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.Potrivit legiuitorului, în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule vor trebui să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, arată Avocatnet.ro.

2. Polițiștii de frontieră pot verifica în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.3. Ce se întâmplă cu permisele de conducere reținute în funcție de faptele săvârșite de șoferi.

Permisul de conducere, cu excepția celui eliberat de o autoritate străină, se înaintează la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pe șofer în vederea restituirii, în prima zi lucrătoare care urmează celei în care au fost efectuate mențiunile, dacă titularul acestuia nu a solicitat restituirea la nivelul acestei structuri ori reținerea documentului nu s-a făcut pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea autorităților, când perioada de valabilitate a permisului a expirat etc.

4. Ce înseamnă de fapt „retragerea permisului de conducere”. Redefinirea era necesară, potrivit inițiatorilor, pentru a cuprinde toate cazurile în care se dispune măsura, prevăzute de Codul rutier.

5. A fost completat regulamentul cu prevederile necesare punerii în aplicare a interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină.

6. Cum se reduce perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Mai precis, în regulament scrie mai nou că „cererea se depune în primele două treimi ale perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea”, nu că “cererea se depune, după caz, până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare”, cum era înainte.

7. S-au reglementat marcajele pentru stațiile de tramvaie fără refugiu pentru pietoni. Administratorii drumurilor au o nouă obligație privitoare la amenajarea stațiilor de tramvaie (înainte erau obligații doar în legătură cu stațiile de autobuz și troleibuz). Concret, se reglementează marcajul format dintr-o linie în zig-zag pentru semnalizarea stațiilor de tramvaie, mai arată avocatnet.ro.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.