Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, marţi şi miercuri, o parte însemnată a teritoriului va fi afectată de precipitaţii sub formă de ploaie, fiind emise coduri de atenţionare meteorologică.
Potrivit MAE, este emis cod portocaliu de precipitaţii sub formă de ploaie pentru regiunile Kârdjali, Haskovo, Yambol şi Burgas, unde cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 40 - 60 mm. De asemenea, este cod galben de ploaie pentru regiunile Smolyan, Stara Zagora, Gabrovo, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovişte, Sliven, Şumen, Razgrad, Varna, Dobrici şi Silistra, unde cantitatea de precipitaţii va fi atinge valori de 20 - 40 mm.
Autorităţile bulgare recomandă urmărirea cu atenţie a evoluţiei meteorologice din zonele respective, adaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi respectarea cu stricteţe a semnalizărilor rutiere temporare şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului.
Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere.
Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg, cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" -www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.
Cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, cei interesaţi pot consulta pagina www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din Bulgaria - www.customs.bg; referitor la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, sofia.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, ww.meteolaram.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Atenționare de călătorie - Coduri portocaliu şi galben de precipitaţii abundente în Bulgaria
Explorează subiectul
Articole Similare

1.222
VIDEO Cod portocaliu în București: Orașul paralizat de ninsori și intervenții pe Aeroportul Otopeni
1.222

4.025
Ședință de urgență la Guvern: Un episod de iarnă severă care va lovi Bucureștiul și sud-estul țării. Cod portocaliu de ninsori și viscol puternic
4.025

6.733
Iarna se întoarce puternic. ANM a emis cod portocaliu de vreme rea: Viscol puternic și ninsori masive în sudul și estul țării. Strat de zăpadă de până la 50 cm
6.733

3.053
Prognoza ANM pentru finele lunii februarie și Mărțișor: Temperaturile fac un salt spectaculos
3.053

471
Iarna revine în forță și la București: frig, ninsoare și zăpadă în următoarele zile
471

8.413
Nu scăpăm așa ușor de iarnă - Se anunță ninsori până în aprilie: când va ninge ultima oară în orașul tău
8.413

6.362
România intră din nou sub asediul iernii: ploile dispar, ninsorile lovesc în valuri. Meteorologii avertizează: urmează zile cu viscol și strat de zăpadă
6.362

1.344
Avertizare de inundații până luni la prânz: risc crescut pe râuri din vest, sud și est
1.344

90
ANM a emis atenționări Cod galben de intensificări ale vântului în zone din şase judeţe
90

83
ANM a emis Cod galben de vânt puternic pentru zone din cinci judeţe
83

3.440
Vremea o ia razna - Răcire bruscă și strat de zăpadă în mai multe regiuni / Prognoza săptămânală
3.440

2.918
ANM dă alerta: Ninsorile și lapovița revin în mai multe zone din România - S-a emis cod galben
2.918

33
Ceaţă densă pe şoselele din mai multe judeţe / Vizibilitate redusă şi pe mai multe tronsoane de autostradă / Recomandările Infotrafic
33

















Comentează