Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) a anunţat luni că a deschis o anchetă referitoare la acuzaţiile de violenţă conjugală aduse germanului Alexander Zverev de fosta sa prietenă, transmite AFP.
"O anchetă internă despre afirmaţiile referitoare la Alexander Zverev cu ocazia Masters 1.000 de la Shanghai în 2019 este în curs de desfăşurare", a declarat ATP într-un comunicat.
"ATP condamnă ferm orice formă de violenţă sau de abuz şi va ancheta în legătură cu astfel de afirmaţii referitoare la comportamentul unui jucător la un turneu din cadrul ATP", continuă comunicatul.
Anul trecut, fosta jucătoare rusă Olga Şaripova l-a acuzat pe Zverev de violenţă fizică şi psihologică, fără a se adresa însă justiţiei. Zverev a respins acuzaţiile.
Revista Slate a prezentat în luna august mai multe detalii referitoare la aceste acuzaţii, ceea ce l-a făcut pe Zverev să iniţieze o procedură judiciară în Germania şi să publice o declaraţie în care a negat "categoric şi fără echivoc" că a fost violent cu Şaripova.
Una din acuzaţiile aduse de aceasta jucătorului aflat pe locul 4 în clasamentul ATP se referea la presupuse fapte de violenţă în timpul turneului Masters 1.000 de la Shanghai din 2019.
Directorul general al ATP, Massimo Calvelli, a indicat că "acuzaţiile aduse lui Alexander Zverev sunt grave şi avem responsabilitatea să ne ocupăm de ele".
"Sperăm că ancheta noastră ne va permite să stabilim faptele şi să hotărâm măsurile care trebuie luate. Înţelegem că Zverev primeşte favorabil ancheta noastră şi ţinem cont de faptul că el a negat toate acuzaţiile", a adăugat Calvelli.
ATP a deschis o anchetă referitoare la acuzaţiile de violenţă conjugală aduse lui Alexander Zverev
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

50
FOTO Edi Iordănescu, 'o poză cât o mie de cuvinte': 'CEI MAI MARI. Doi s-au dus… şi parcă erau nemuritori'
50

25
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Linz, după numai 21 de minute
25

20
De pe locul 12 în lume, Bernadette Szocs și Edi Ionescu se gândesc deja la Jocurile Olimpice
20

3.512
Care ar fi fost adevărata cauză a morții lui Mircea Lucescu
3.512

77
Moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu la Sporting Braga – Betis Sevilla în Europa League
77

55
România, eşec la scor cu multipla campioană Norvegia, în penultimul meci din EHF Euro Cup
55

74
Zi de doliu local în memoria lui Mircea Lucescu: decizia luată în municipiul Hunedoara, pe 10 aprilie
74

9.335
UPDATE VIDEO Funeraliile lui Mircea Lucescu. Sute de oameni și-au luat adio. Sicriul cu trupul fostului selecționer al României a fost depus la Arena Națională
9.335

58
România, învinsă de Letonia (2-0), în Cupa Billie Jean King
58

72
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la Linz
72

69
Spargere la vila antrenorului Olympique Marseille: Hoții au furat bunuri de lux
69

76
Moment de reculegere pentru Mircea Lucescu înainte de Dinamo – Voluntari
76

32
Billie Jean King Cup: România pierde primul meci cu Letonia
32
















Comentează