Responsabilii circuitului profesionist masculin de tenis analizează posibilitatea organizării pe viitor a unui turneu de categoria Masters 1.000 pe iarbă în Marea Britanie, înaintea Grand Slam-ului de la Wimbledon, a anunţat preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi, citat de Reuters, notează Agerpres.
Competiţiile ATP Masters 1.000 sunt cele mai prestigioase turnee din circuit după cele patru de Mare Şlem, trei dintre ele desfăşurându-se pe zgură, iar alte şase pe suprafaţă dură, pe parcursul unui sezon.
Un turneu Masters 1.000 nu a avut loc niciodată până acum pe iarbă, de la lansarea acestei serii, în 1990, iar evenimentele organizate până în prezent înainte de Wimbledon sunt turnee pe iarbă d categoriile ATP 500 şi ATP 250, care au loc în Germania, Marea Britanie şi Olanda.
"Personal, îmi place ideea de a avea un turneu ATP Masters 1.000, în săptămâna de la Queen's şi Halle. Este ceva ce am propus partenerilor noştri şi consiliului", a declarat Gaudenzi pentru cotidianul The Times.
"Îmi place conceptul unui Masters 1.000 puternic înainte de Wimbledon. Avem un Mare Şlem pe iarbă, însă nu un turneu Masters 1.000. Evident, propunerea va trebui să fie discutată de toată lumea, dar acesta ar putea fi un mod de a aduce un mare eveniment în Marea Britanie", a adăugat preşedintele ATP.
Sezonul pe iarbă din acest an a fost scurtat cu o săptămână în urma amânării turneului de zgură de la Roland Garros, din cauza pandemiei de coronavirus. Grand Slam-ul din capitala Franţei va debuta pe 24 mai şi se va încheia pe 13 iunie, cu două săptămâni înaintea debutului turneului de la Wimbledon, unde românca Simona Halep urmează să îşi apere titlul cucerit în 2019, după ce ediţia de anul trecut a fost anulată.
ATP analizează posibilitatea organizării unui turneu Masters 1.000 pe iarbă în Marea Britanie
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

21
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
21

42
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
42

25
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
25

45
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
45

49
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
49

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

2.907
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.907

168
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
168

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

85
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
85

1.201
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.201

33
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
33

28
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
28

















Comentează