Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au ajuns la fundul sacului - UE emite obligațiuni pentru a strânge bani care vor fi împrumutați statelor membre

UE Uniunea europeana

Comisia Europeană a emis o obligațiune inaugurală cu impact social în valoare de 17 miliarde de euro în cadrul Instrumentului SURE al UE pentru a contribui la protejarea locurilor de muncă și la menținerea nivelului de ocupare a forței de muncă, anunță MEDIAFAX.

Emisiunea a constat în două obligațiuni. Suma de 10 miliarde de euro va fi gata pentru rambursare în 2030, iar suma de șapte miliarde de euro va fi rambursată în 2040. Potrivit reprezentanților UE, „a existat un interes foarte puternic din partea investitorilor în ceea ce privește acest instrument cu rating ridicat, iar obligațiunile au fost supralicitate de peste 13 ori mai mult, ceea ce a dus la crearea unor condiții avantajoase în materie de stabilire a prețurilor pentru ambele obligațiuni”.

Citește și: Ludovic Orban, reacție despre faptul că Traian Berbeceanu nu este înalt funcționar public: ‘Rezervorul de înalți funcționari publici este foarte restrâns’

Până în prezent, s-a decis că 17 state membre vor primi sprijin financiar în cadrul Instrumentului SURE, fondurile fiind menite să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a persoanelor încadrate în muncă. Sprijinul financiar va fi oferit sub formă de împrumuturi acordate de UE în condiții avantajoase statelor membre.

Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie, în special pentru lucrătorii independenți. De asemenea, Instrumentul SURE ar putea finanța unele măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă, ce sunt menite să asigure revenirea în condiții de siguranță la o activitate economică normală.

Citește și: Codrin Ștefănescu, atac dur la Marcel Ciolacu: ‘I-a ras pe toți!’

Statele membre încă mai pot depune cereri oficiale pentru a beneficia de sprijinul acordat în cadrul Instrumentului SURE. Acesta are o capacitate financiară globală de până la 100 de miliarde de euro. Comisia a propus deja unui număr de 17 state membre un sprijin financiar în valoare de 87,8 miliarde euro în cadrul Instrumentului SURE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.