Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au fost anunţaţi câştigătorii Festivalului-concurs "DbutanT"

weradio.ro
Festivalul-Concurs DbutanT

Sergiu Diţă, Andreea Vălean, Alice Veliche şi Radu Alexandru sunt câştigătorii celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului-concurs "DbutanT", organizat de Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa.

Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a fost dedicată coregrafilor aflaţi la început de drum, iar juriul, format din Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu, Simona Dabija, Arcadie Rusu şi Vava Ştefănescu, a decis să acorde un premiu suplimentar, pe lângă cele două prevăzute de regulament, conform Agerpres.

"Anul acesta, în centrul competiţiei s-au aflat coregrafii care au absolvit de curând studiile de specialitate în domeniu. Aceştia au surprins deopotrivă publicul şi juriul cu talentul şi profesionalismul lor. Calitatea remarcabilă a coregrafiei celor cinci spectacole din festival a făcut ca misiunea juriului de a desemna câştigătorii să fie mult mai dificilă decât s-ar fi aşteptat. (...) Deşi prin regulamentul DbutanT ar fi trebuit să fie acordate numai două premii, juriul şi organizatorii au decis să acorde un premiu suplimentar, datorită nivelului remarcabil al coregrafiilor prezentate", se arată într-un comunicat, postat pe pagina de Facebook a Teatrului "Andrei Mureşanu".

Marele premiu, constând în realizarea unei coproducţii între Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), i-a fost acordat lui Sergiu Diţă, în timp ce premiul Teatrului de Stat Constanţa i-a fost atribuit Andreei Vălean şi constă în coordonarea unui workshop pentru actorii teatrului şi studenţii Universităţii "Ovidiu" din Constanţa, ce va fi finalizat cu un spectacol comun.

Cel de-al treilea premiu, Linotip, le-a fost oferit coregrafilor Alice Veliche şi Radu Alexandru şi presupune prezentarea la Bucureşti a spectacolului "Red Line", cu care au participat la festivalul "DbutanT", precum şi susţinerea unui workshop de 3 zile.

Managerul Teatrului "Andrei Mureşanu", Anna Maria Popa, consideră că ediţia din acest an, desfăşurată în perioada 3 - 6 octombrie la Constanţa şi 16 - 21 octombrie la Sfântu Gheorghe, a fost una dintre cele mai reuşite de până acum.

"Am cunoscut tineri coregrafi extraordinari cu care sigur ne vom mai intersecta în viitor, dincolo de cele trei premii acordate. (...) Rezultatele eforturilor noastre, ale tuturor s-au văzut din plin, pentru că putem spune fără falsă modestie că a fost o ediţie de succes", a spus Anna Maria Popa.

Aceasta a precizat că fiecare ediţie a festivalului-concurs este dedicată unei categorii artistice: prima a fost dedicată actorilor, a doua regizorilor, a treia scenografilor, a patra compozitorilor de muzică de teatru sau coregrafilor, iar următoarele sunt reluate în aceeaşi ordine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.