Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au fost descoperite bacterii coliforme în apa potabilă pe aeroportul Berlin Brandenburg

news.yahoo.com
aeroport Berlin Brandenburg

Bacterii coliforme au fost descoperite în timpul unui test de rutină pe principalul terminal al aeroportului Berlin Brandenburg, a anunţat marţi compania care administrează aeroportul, relatează dpa.

Apa din toate instalaţiile sanitare de pe Terminalul 1 şi de pe terminalul special care deserveşte oficialii guvernamentali nu trebuie folosită ca apă potabilă până la o notificare ulterioară, a anunţat compania.

Cauza contaminării este neclară.

Toate conductele vor fi curăţate, iar această activitate va dura câteva zile, a afirmat un purtător de cuvânt. Pasagerii vor fi informaţi prin intermediul difuzoarelor şi prin pliante informative.

Bacteriile coliforme apar în mod natural atât în intestin, cât şi în natură. Germenii pot indica prezenţa altor agenţi patogeni care pot provoca afecţiuni gastrointestinale, precum diaree sau vărsături, informează Agerpres.ro.

Pe lângă terminale, clădirea poliţiei federale de la faţa locului şi sălile de expoziţie din apropiere sunt, de asemenea, afectate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.