Primarul Oradei, Florin Birta, a prezentat, luni, lucrările de modernizate realizate într-o clădire a Şcolii gimnaziale nr.16, pentru a arăta cum vor fi transformate toate cele 24 de şcoli din municipiu, până la 31 august 2026, printr-un mega proiect cu finanţare PNRR, de peste 90 de milioane de euro, potrivit Agerpres.
"Am prins o şansă pe care nu o avem de multe ori în viaţă. Nu aveam niciodată aproape 100 de milioane de euro să investim în toate şcolile din Oradea. De la izolare termică, până la schimbarea mobilierului, dotări în laboratoare, cu table inteligente şi IT. Practic toate şcolile din Oradea vor fi ca noi, reabilitate integral, la 31 august 2026. Acest an şcolar a fost unul atipic, în două schimburi, în alte locaţii sau online, pentru a putea da front de lucru constructorilor. Suntem strâns legaţi de un termen. Practic, în luna august, toate lucrările trebuie finalizate. Asta înseamnă că toate cele 24 de şcoli aflate în reabilitare, din luna septembrie a anului viitor vor avea aceste condiţii moderne pe care le vedeţi aici", a declarat, presei, primarul Florin Birta.
Potrivit edilului, primăria a cuprins 24 de şcoli din oraş în proiectul cu o valoare totală de peste 90 de milioane de euro, din care 55 milioane de euro reprezintă fonduri europene prin PNRR, Componenta C5 - administrată de Ministerul Dezvoltării, iar 35 de milioane de euro sunt contribuţie proprie a municipiului Oradea.
Doar două şcoli din Oradea nu au putut să fie incluse în proiectul PNRR: Şcoala Oltea Doamna, din cauza unor contestaţii, precum şi o clădire a Colegiului Mihai Eminescu, unde nu s-au prezentat constructori la licitaţii. "Dar noi, ca primărie, vom găsi soluţii să le finanţăm din alte fonduri. Clădirea principală a Liceului Mihai Eminescu va fi finanţată prin Programul Regional Nord-Vest, iar anul viitor dorim să înceapă lucrările şi acolo", a menţionat primarul.
Beneficiarii lucrărilor de la Şcoala gimnazială nr 16, finalizate în proporţie de 90S, sunt 1.100 de elevi, din 46 de clase, este cea mai avansată din punct de vedere a lucrărilor de reabilitare. Modernizarea la standarde europene a clădirii a presupus refacerea izolaţiei termice, a faţadelor, acoperişului şi subsolului, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme noi de ventilaţie, încălzire şi răcire, sanitare şi electrice, precum şi implementarea unor soluţii pentru gestionarea inteligentă a energiei.
Primarul Birta a menţionat că, în această clădire, elevii vor reveni la cursuri chiar din luna ianuarie.
Sălile de clasă au fost dotate cu încălzire în pardoseală, sisteme de ventilaţie, iluminat LED cu senzori de mişcare, băi moderne cu senzori, inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi, pe fiecare nivel, coridoare zugrăvite în diferite culori, pastelate. Fiecare sală de clasă beneficiază de acces point, iar şcoala va avea un laborator de informatică modern, table smart, videoproiectoare şi laptopuri noi etc.
Dotările vor fi asigurate tot prin proiecte ale primăriei, derulate în paralel, care vizează schimbarea mobilierului în toate şcolile incluse în program, precum şi dotarea acestora cu table inteligente, sisteme de retroproiectare şi echipamente IT.
Inspectorul şcolar general Alin Ştefănuţ a subliniat, la rândul său, că investiţiile în toate şcolile orădene reprezintă o dovadă clară că educaţia este o prioritate, asumată prin fapte, pentru administraţia locală.
"Modernizarea tuturor unităţilor de învăţământ este fără precedent. Consider că este o formă de respect pentru elevi, pentru munca profesorilor şi faţă de viitorul comunităţii în care trăim cu toţii", a afirmat Alin Ştefănuţ.
În curtea şcolii se construieşte şi o sală de sport, realizată în procent de 50%, cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii (CNI).





























Comentează