Premium
Ca niciodată, la 1 aprilie, am avut parte de o zi caldă, cu soare, și drumuri zvâtate numai bune de a ajunge la locul de jertfă al românilor de pe Valea Siretului. Nu se putea să nu vină astăzi lumea din satele din jur, din care au pornit românii spre frontieră la 1 aprilie, acum 80 de ani, în pofida restricțiilor de carantină..
Dar, ca nicicând altă dată, în preajma zilei când ne comemorăm martirii mitraliați de grănicerii sovietici în Pădurea Varniței de lângă Fântâna Albă, am fost sfidați cu un filmuleț, realizat de Secția de cultură a ARS Cernăuți, despre tragedia bucovinenilor de la Fântâna Albă, în care se specifică că acolo au fost împușcate „aproximativ 50 de persoane” (fără să se menționeze naționalitatea lor) și că acțiunea de nesupunere a populației a fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei. Filmulețul, inspirat din cele descrise în romanul „Pământul fagilor” al Mariei Matios, a trezit indignare în mujlocul comunității românești, însă povestea cu ”agenții români” nu e de azi, de ieri. Am auzit-o din primii ani de pelerinaj la Fântâna Albă. Au spus-o și unii ”de-ai noștri” că umblau evrei, alte persoane suspecte, agitându-i pe români să se unească într-o mare coloană pentru a trece frontiera, care, chipurile, va fi deschisă. Toate acestea se vehiculează pentru a dovedi că nu era vorba de credință, de dragoste de țară, că nu dorința de a trăi liberi în țara lor îi mâna pe români spre România. Nu-mi place, mă feresc să fiu patetică, mai ales când scriu despre un subiect atât de dureros. Nu pot ști cum s-a pus la cale, cum s-au adunat atâția oameni: Nici după 80 de ani de la acel sângeros eveniment nu cunoaștem tot adevărul, de aceea încă nu ne simțim liberi, că numai adevărul ne face oameni liberi, cum ne învață Mântuitorul Hristos.
Cred că nu din mare frică de ruși, nu ademeniți de nu știu ce iscoade au pornit mii de români la 1 aprilie 1941 să treacă frontiera. Cei care se tem stau acasă, așa cum stăm acum în captivitatea unui virus (sau bacterie, ce o mai fi). A fost un curaj nelimitat, firesc și spontan, acel curaj fără de care nici o virtute nu poate supraviețui, fără de care nu există izbândă. Și nu pentru o pâine mai bună. Au lăsat acasă și pâine și pământ, nimic în afară de icoane și copilași în brațe n-au luat cu ei. ”Pentru văzduhul liber de mâine”, ”pentru cântecul ținut în pripoane”, cum ne spune poetul martir Radu Gyr, au primit ei moartea de mucenici, lăsându-ne moștenire jertfelnicul de la marginea pădurii.
Laudă preoților noștri, care au dovedit că, într-adevăr, reprezintă conștiința neamului, fața noastră curată – protopopul de Storojineț, părintele Vasile Covalciuc și protopopul de Hliboca Ioan Gorda, adunând soborul preoțesc care a ținut slujba de înălțare din suferință a martirilor și de purificare a sufletelor celor adunați să-i pomenească.
Cu pietate au parcurs acest drum a pătimirilor Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu și ministrul-consilier Dan Constantin, dumnealor înlesnind și trecerea prin vamă a parlamentarilor români (Viorel Badea, Claudiu Târziu). Din altă țară românească, Republica Moldova, au înfruntat drumul baricadat de pandemie parlamentarul Vladimir Volosatâi, tânărul cu rădăcini în Bucovina, Vlad Bilețchi, sosiți să se închine memoriei martirilor cu colegi de-ai săi. În calitatea-i de gazdă, frumos a vorbit și a promis să țină în bună ordine locul din jurul memorialului, primarul comunității Camenca, Vasil Zagariuk. Să credem mai departe că jertfa celor ce-și dorm somnul în Pădurea Varniței va rodi împlinirea dorințelor noastre comune de a fi împreună. (Maria Toacă)
