DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Au început atacurile în coaliție - Lider PNL, acuzații după vizita lui Grindeanu la Galați: 'Înțeleg disperarea acestuia de a-și reface imaginea'

PNL PSD

Liderul PNL Galați îi acuză pe social-democrați că își fac campanii de imagine, în loc să colaboreze cu aliații de guvernare. El îl critică pe Sorin Grindeanu că nu a invitat în timpul vizitei din Galați și Brăila și partenerii de la PNL. Grideanu a vizitat în week-end judeele Galați și Brăila.

„Credeam că a face parte dintr-o coaliție de guvernare înseamnă colaborare pentru proiectele destinate românilor. Din ce am văzut în acest sfârșit de săptămână, acest principiu fundamental pentru buna funcționare a unei echipe pălește în fața dorinței de afirmare a unor lideri ai PSD, precum dl Grindeanu. Înțeleg disperarea acestuia de a-și reface imaginea după perioada în care a fost prim-ministru, dar atunci când vine vorba despre proiectele guvernamentale ce țin de județul Galați ar fi bine să discutăm cu toții, iar acestea să nu fie transformate într-o jucărie a PSD-ului”, declară președintele PNL Galați, George Stângă, potrivit Mediafax.

El afirmă că vizita lui Sorin Grindeanu în județul Galați s-a transformat „într-un fel de șezătoare a liderilor PSD din Galați și Brăila”.

„Ar fi fost normal ca la o vizită a vicepremierului României, a ministrului transporturilor parte a Guvernului coaliției PNL-PSD-UDMR, să fie invitați și partenerii de guvernare, așa cum e firesc într-o coaliție, dar mai ales atunci când vine vorba despre proiectele destinate Galațiului. Din păcate, vizita dlui Grindeanu a fost confiscată de către social-democrați doar pentru a-și face poze. Sper ca, în timp, dl Grindeanu și ceilalți social-democrați să înțeleagă faptul că proiectele derulate de către Guvern nu sunt nici ale PSD, nici ale PNL, ci sunt destinate gălățenilor și tuturor românilor.Legat de proiecte, pentru că am văzut că dl Grindeanu a tot încercat să arunce vina cu privire la întârzierea unor proiecte din Galați, i-aș recomanda ca înainte să vorbească să se informeze mai bine”, adaugă Stângă.

El afirmă că dacă Sorin Grindeanu este surprins de durata foarte mare a execuției Centurii ocolitoare a Tecuciului, „atunci ar trebui să fie surprins de ineficacitatea propriilor săi colegi din PSD”, pentru că este în lucru de 13 ani dar în tot acest timp PSD a guvernat aproape 8 ani!

„Dacă ne dorim ca această coaliție să funcționeze, obiectivele asumate să fie îndeplinite, iar proiectele de care românii au cu adevărat nevoie să fie realizate, atunci ar fi bine să renunțăm la campanii politice de imagine și să lucrăm în echipă. Depinde, însă, foarte mult de ceea ce își dorește fiecare”, conchide liderul liberalilor gălățeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.