Au salarii uriașe și puteau produce o TRAGEDIE: Un mecanic de metrou a condus BEAT un tren! A fost depistat de călători

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-12-2020

Actualizat: 03-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Metrorex anchetează un mecanic de tren care ar fi condus băut și prins de călători. Sancțiunile vor fi conform Statutului disciplinar, al Regulamentului Intern și legislației incidente, anunță, joi, compania.

Metrorex reacționează după ce în spațiul public au apărut informații privind incidentul din stația Dristor.

Citește și: Gabriela Firea: ‘În București sunt în continuare probleme cu apa caldă și căldura. Ce face primarul? Nimic’

„Referitor la informațiile apărute în presă cu privire la incidentul în care a fost implicat un mecanic de tren, vă informăm că sunt în curs de efectuare verificările procedurale prevăzute în astfel de situații. Acestea presupun cercetarea în funcție de circumstanțe conform prevederilor legale și aplicarea de sancțiuni conform Statutului disciplinar, al Regulamentului Intern și legislației incidente”, anunță Metrorex.

Compania transmite că mai multe informații vor fi furnizate după finalizarea verificărilor aflate în desfășurare.

Citește și: Un nou împrumut uriaș făcut de Florin Cîțu! Suma luată azi de MFP

Un mecanic de tren a fost acuzat că a condus băut, incidentul având loc miercuri în stația de metrou Dristor. El a fost găsit beat de către călători.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri