Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au scăzut înmatriculările de mașini noi în martie - S-au înregistrat cu o treime mai puţin

numar de inmatriculare

Numărul de înmatriculări de autoturisme noi a scăzut în România în martie cu peste 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, până la 6.654 de unităţi, în timp ce, în primele trei luni ale anului în curs, deprecierea a fost de aproape 22%, relevă statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată marţi, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor centralizate, în ceea ce priveşte totalul vehiculelor noi înregistrate la nivel naţional, în martie, acesta a fost de 9.656 de unităţi, în scădere cu 31,31% faţă de martie 2019.

În funcţie de numărul autoturismelor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia - cu 1.693 de exemplare (-39,49% faţă de martie 2019), Skoda (632 unităţi, -19,39%), Volkswagen (548 unităţi, -11,47%), Hyundai (492 unităţi, +2,50%) şi Ford (353 unităţi, -55,20%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor a fost înregistrată în cazul: Jaguar şi Lexus (câte opt exemplare), Alfa Romeo (şase), Lamborghini (patru), Bentley şi Ferrari (trei), Subaru (două), Dodge şi smart (câte un exemplar).

Citește și: Avertismentul unui medic de la Matei Balș: 'Vârful pandemiei ar putea fi atins între Paște și 1 Mai, dar trei scenarii pot da toate calculele peste cap'

Statistica DPRCIV evidenţiază că, în primele trei luni ale anului 2020, s-au înmatriculat în România 27.979 de autoturisme noi (-21,92 faţă de aceeaşi perioadă din 2019), cele mai multe fiind: Dacia - cu 7.437 de unităţi, în scădere cu 38,47% comparativ cu acelaşi interval din anul anterior, urmată de Volkswagen (2.604 unităţi, +16,82%), Skoda (2.454 unităţi, -3,39%), Renault (2.185 unităţi, -27,98%), Hyundai (2.040 de unităţi, +20,28%), Toyota (1.486 unităţi, -6,95%) şi Ford (1.455 unităţi, -48,59%).

Pe segmentul autoturismelor rulate, în intervalul ianuarie - martie, au fost înmatriculate 180.080 de exemplare, în scădere cu 2,02% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2019. Din acest total, 27.122 de unităţi au fost din gama Volkswagen, mai puţine cu 0,31% la nivel comparativ cu primele trei luni din anul precedent.

Datele DRPCIV arată că, în 2019, la nivel naţional, erau înmatriculate aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule, din care peste 6,9 milioane de autoturisme.

În Capitală, numărul autovehiculelor înmatriculate, anul trecut, ajunsese la aproximativ 1,46 de milioane de unităţi, iar din acest total 1,169 milioane de unităţi erau încadrate la categoria autoturisme.

Statistica oficială menţionează că, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de maşini diesel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.