Când soarta WW II părea deja hotărâtă un grup de oameni în frunte cu conntele Claus Schenk Graf von Stauffenberg s-au hotărâ să schimbe istoria și să-l asasineze pe Adolf Hitler. În urmă cu optzeci de ani, pe 20 iulie 1944, la ora 12:42, o bombă a explodat în sala de conferințe a cartierului general militar al Bârlogului Lupului din Prusia de Est, cea mai estică provincie a Reich-ului German până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Trebuia să-l omoare pe Adolf Hitler și fusese plantat de ofițerul din armata germană Claus Schenk Graf von Stauffenberg. Fostul național-socialist înflăcărat nu mai vedea acum nicio altă opțiune în afară de uciderea dictatorului. „Nu mai rămâne nimic decât să-l omoare”, le spusese el celor mai apropiați confidenti cu câteva zile mai devreme, notează DW.
Stauffenberg nu a fost doar asasinul, ci și cel mai important organizator al unei tentative de lovitură de stat pe scară largă a unor oameni din cercurile conservatoare, care includeau oficiali militari, diplomatici și administrativi de rang înalt.
Cu puțin timp înainte ca bomba cu ceas să explodeze pe 20 iulie 1944, ofițerul părăsise cazarma. A zburat cu o aeronavă militară spre Berlin, crezând că „Führerul” era mort. În capitala Germaniei era în desfășurare „Operațiunea Valkyrie”.
Concepuți inițial ca un plan al Wehrmacht-ului pentru a înăbuși o posibilă revoltă, conspiratorii – care dețineau poziții cheie în întregul aparat de stat nazist – au vrut să reconstituie „Valchiria” pentru propria lor lovitură de stat.
Un simbol durabil
În ciuda eșecului său, rezistența împotriva lui Hitler din 20 iulie 1944 a devenit un simbol puternic. Cu câteva zile înainte, co-conspiratorul lui Stauffenberg, Henning von Tresckow, ajunsese la concluzia că succesul nu mai conta: lucrul important era „că mișcarea de rezistență germană a îndrăznit să-și riște viața în fața lumii și în fața istoriei”.
Au existat și alte operațiuni de rezistență, cum ar fi încercarea eșuată a tâmplarului Georg Elser de a-l ucide pe Hitler folosind o bombă de casă într-o berărie din München în 1939 sau campania pliante a unui grup de tineri prieteni cunoscut sub numele de Trandafirul Alb. Ulterior, ei au fost umbriți pe nedrept de „rezistența târzie, ca să nu spunem întârziată a elitelor conservatoare”, așa cum a judecat Wolfgang Benz complotul din 20 iulie 1944.
„Holocaustul nu i-a interesat”
Amintirea operațiunii Valkyrie și a tentativei de asasinat s-a schimbat de-a lungul timpului. Multă vreme după încheierea războiului, inițiatorii săi erau încă considerați trădători. Soției lui Stauffenberg, de exemplu, i s-a refuzat inițial pensia primită de văduve. Ulterior, conspiratorii au fost desemnați oficial ca eroi: străzile, școlile și barăcile au fost numite după ele, iar clădirile publice au fost decorate cu steaguri în fiecare 20 iulie. Ceremoniile de depunere a jurământului pentru recruții din forțele armate ale Bundeswehr au avut loc la aniversarea: Armata democratică. Germania i-a invocat pe luptătorii de rezistență din jurul fostului ofițer Wehrmacht Stauffenberg.
Sortit esecului
Dar Hitler a suferit doar răni minore. Masa grea de stejar și faptul că ferestrele cazărmii erau larg deschise din cauza vremii calde au atenuat forța exploziei.
În ciuda acestui fapt, șansa pentru un putsch nu ar fi fost încă pierdută complet – dacă toți cei implicați ar fi continuat operațiunea Valkyrie neclintiți. Au fost însă întârzieri, avarii și planificare insuficientă. În plus, confruntându-se cu presiunea enormă de a fi eventual descoperiți, unii dintre cei implicați au rămas pasivi sau chiar și-au schimbat partea.
Spre seară, tentativa de lovitură de stat eșuase. Hitler a mers la radio pentru a transmite oamenilor și a vorbit despre „providența” care l-a salvat. Stauffenberg și câțiva conspiratori au fost arestați și executați de un pluton de execuție în acea noapte. Altele au fost descoperite abia mai târziu. În total, aproximativ 200 de luptători din rezistență au fost uciși.
Istoricul Wolfgang Benz crede că principalul motiv al eșecului a fost faptul că „niciunul dintre liderii militari celebri” de la acea vreme, precum generalul Erwin Rommel, nu a participat. „Măcar unul dintre ei trebuia să fi fost la cârmă, pentru ca atunci oamenii să spună: „Aha, și Rommel vede așa, că Hitler este un criminal”, a spus el.
Dar au existat mereu critici la adresa celor implicați în complot. Biograful Stauffenberg, Thomas Karlauf, a subliniat că grupul a acționat pentru prima dată în vara europeană a anului 1944, la scurt timp după ce Aliații au debarcat în Normandia. După victoriile militare rapide ale Germaniei asupra Poloniei și Franței în 1940, Stauffenberg se entuziasmase: „Ce schimbare într-un timp atât de scurt!” El și ceilalți bărbați care au participat la rezistența militară au luat o „cale foarte, foarte lungă către reformă”, a spus Benz, adăugând: „Holocaustul nu i-a interesat deloc”. Confruntați cu o înfrângere militară care se profilează, ei au vrut să încerce „să salveze ceea ce poate fi salvat” pentru Germania prin inițierea unei lovituri de stat.
Stauffenberg, nu e democrat?
Colegiul istoric Johannes Hürter este de părere că Stauffenberg nu era un democrat: el avea în minte o formă de guvernământ autoritara pentru Germania dacă asasinatul ar fi avut succes.
Wolfgang Benz face o judecată ceva mai puțin dură: „În orice împrejurare, Germania ar fi redevenit un stat constituțional. Dar democrația așa cum o știm, așa cum a fost stabilită în Constituția Legii fundamentale, nu a fost viziunea conspiratorilor din 20 iulie. "
Mulți germani se gândesc astăzi la 20 iulie 1944, când vine vorba de rezistența împotriva național-socialismului. Prin urmare, Claus Schenk Graf von Stauffenberg a devenit chipul său. Dar au fost mulți alți eroi care s-au răzvrătit împotriva terorii regimului nazist: evrei, comuniști, oameni din biserică, artiști, partizani. Cu siguranță au fost și oameni care au rezistat în tăcere și ale căror fapte, spre deosebire de cele ale atacatorilor din 20 iulie, au fost de atunci uitate.
Comentează