Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Auchan şi Danone rămân în Rusia: 'Avem o responsabilitate față de consumatorii și angajații ruşi'

auchan

Șeful celei mai mari federaţii patronale din Franţa a declarat marţi că firme cum ar fi Danone sau Auchan rămân în Rusia deoarece au „o responsabilitate faţă de angajaţii lor şi faţă de populaţie”, transmite Reuters.

"Urmăm recomandările Guvernului nostru, care nu a cerut companiilor să-şi închidă operaţiunile. Avem o responsabilitate privind sprijinirea consumatorilor ruşi şi, ca angajatori, responsabilitatea de a plăti angajaţii", a spus Geoffroy Roux de Bezieux, la postul de televiziune BFM, când a fost întrebat de Danone şi Auchan.

El a explicat că, per total, companiile franceze au aproximativ 160.000 de angajaţi în Rusia.

Luni, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a declarat că presiunea sancţiunilor asupra Rusiei trebuie majorată şi a cerut un boicot global al companiilor internaţionale care şi-au menţinut operaţiunile în Rusia.

Danone a anunţat că îşi suspendă investiţiile în Rusia, în urma invadării Ucrainei, dar va continua să opereze afacerile din domeniul lactatelor şi alimentelor pentru copii. Danone, care generează aproximativ 6% din vânzările sale în Rusia şi în Ucraina, controlează brandul rusesc de lactate Prostokvashino. Compania are 8.000 de angajaţi în Rusia şi 1.000 de angajaţi în Ucraina.

Auchan Retail are 30.000 de angajaţi în Rusia şi 6.000 de angajaţi în Ucraina. Auchan generează aproximativ 10% din vânzările sale în Rusia, care este a treia mare piaţă a sa, după Franţa şi Spania.

Luni, activişti de la Partidul Verzilor EELV au protestat în faţa sediului central al Auchan din Croix, în nordul Franţei, cerând grupului să nu mai opereze în Rusia, a anunţat postul de televiziune BFM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.