Augustin Lazăr, replică pentru Tudorel Toader, după acuzația că a făcut angajări preferențiale la Parchetul General

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-11-2018

Actualizat: 02-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, l-a acuzat că Augustin Lazăr că a angajat la Parchetul General tocmai inspectorii de la Inspecția Judiciară care îi făcuseră un raport favorabil. Lazăr vine cu replica și explică că totul s-a făcut în condițiile legale, iar din echipa Inspecției Judiciare făceau parte 7 inspectori.

”Biroul de informare şi relaţii publice, raportat la susţinerile ministrului justiţiei privind desfășurarea activității la P.Î.C.C.J. de către trei doamne procuror care au efectuat anterior, în calitate de inspectori judiciari, un control al activității P.Î.C.C.J. , este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În perioada 4 - 29 septembrie 2017, Inspecția Judiciară a efectuat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un control privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate.

Echipa de control a fost formată dintr-un nunăr de 7 inspectori.

Prin Hotărârea nr. 716 din 21 noiembrie 2017, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la lucrările căreia participă cu drept de vot și ministrul justiției, cu unanimitate, a aprobat raportul Inspecției Judiciare care a concluzionat că ,,activitatea managerială a conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost una eficientă”.

Din echipa de inspectori, ulterior încetării calității de inspector judiciar prin ajungerea la termen a mandatelor de numire, două doamne procuror și-au continuat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Una dintre acestea a fost numită printr-o hotărâre a Secției pentru procurori într-o funcție de conducere iar, cea de a doua, la data afirmațiilor ministrului justiției, nu mai activa în cadrul P.Î.C.C.J.”, arată Parchetul General.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri