AUR vrea să interzică filmele pentru adulți: A fost scandal în Senat la dezbaterea legii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 16-10-2025 13:50

Article thumbnail

Sursă foto: Senatul Romaniei

Parlamentarii lui George Simion nu mai vor să vadă filme erotice și cer ca românii să facă solicitări speciale pentru acces la astfel de conținut. Au fost dezbateri aprinse în Senatul României la dezbarea legii 'fierbinți'.

Concret, AUR vrea o lege care să oblige românii să depună cereri la furnizorul de internet pentru a avea acces la platformele de profil.

Cererea va fi depusă fizic sau electronic și va conține: datele de identificare, acceptarea explicită a responsabilității pentru accesarea conţinutului și acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal, scrie b1tv.ro.

Nici administratorii site-urilor erotice nu ar scăpa de regulile dorite de cei de la AUR. Ei ar putea fi plăti amenzi, dacă nu vor asigura filtrarea și interzicerea automată a accesului pentru minori.

De asemenea, trebuie să afișeze mesaje de avertizare și informare clare, înainte de accesarea conţinutului. În plus, sistemele de protecţie trebuie verificate periodic, de experți independenţi acreditaţi.

Și magazinele erotice sunt în vizorul AUR

De asemenea, apar amenzi și pentru cei care au magazine de tip Sex Shop. Aceștia pot plăti între 5.000 și 25.000 de lei, dacă permit accesul minorilor în magazine. Iar astfel de afaceri nu se pot desfășura la mai puțin de 250 de metri faţă de o școală.

Propunerea AUR a fost dezbătută în Senat și a și fost respinsă. Oamenii lui George Simion au și fost luați peste picior.

„Extremiștii interzic filmele deocheate în locul lor site-urile de profil vor difuza doar discursurile lui Guru Georgescu și bătăile din Parlament dintre Diana Șoșoacă și George Simion.

Ați propus o lege care îl face pe Putin tare mândru de voi. Nu știți voi din astea cu protejarea vieții private și controlul persoanei asupra propriilor date.”, a declarat de la tribuna Senatului, Ruxandra Cibu Deaconu, senator USR.

Legea va ajunge la Camera Deputaților pentru votul decizional.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri