Australia îşi va închide vineri ambasada din Afganistan, a anunţat marţi premierul Scott Morrison, în contextul creşterii preocupărilor legate de situaţia de securitate din capitala afgană Kabul, odată cu retragerea trupelor internaţionale, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.
Scott Morrison a afirmat că ambasada australiană se va închide "provizoriu" pe 28 mai, "pe fondul iminentei retrageri militare internaţionale din Afganistan", urmând să se redeschidă "atunci când circumstanţele o vor permite". Australia se aşteaptă ca această măsură să fie temporară, a subliniat el.
"Guvernul a fost informat că nu pot fi livrate aranjamentele de securitate necesare unei prezenţe diplomatice continue", a explicat premierul australian.
Circa 10.000 de militari ai NATO din cadrul misiunii Resolute Support, inclusiv 2500 de militari americani şi 1100 germani, cele mai mari două contingente, urmează să plece din Afganistan. Australia mai are în Afganistan 80 de militari, tot în cadrul misiunii NATO.
Retragerea internaţională începută la 1 mai ar urma să se încheie înainte de împlinirea a 20 de ani de la atentatele de la 11 septembrie din SUA, care au declanşat invazia din Afganistan, dar procesul de retragere este marcat deocamdată de o intensificare a violenţelor între talibani şi guvernul afgan.
Australia îşi va închide vineri ambasada din Afganistan
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

139
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
139

15
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
15

2.517
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
2.517

118
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
118

57
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
57

1.597
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.597

1.572
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.572

122
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
122

2.095
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.095

1.513
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.513

6.099
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
6.099

12.589
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
12.589

5.305
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
5.305

















Comentează