Australian Open: Casper Ruud a fost eliminat de cehul Mensik, în vârstă de 19 ani

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-01-2025 14:35

Actualizat: 15-01-2025 16:35

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia


Casper Ruud a fost eliminat de la Australian Open, tânărul jucător ceh Jakub Mensik reuşind o surpriză impresionantă în faţa norvegianului, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, miercuri, sub luminile de la Margaret Court Arena, potrivit news.ro

În vârstă de 19 ani, Mensik, finalistul ediţiei 2022 a turneului de simplu pentru juniori de la Melbourne Park, a încheiat meciul în stil mare, cu un forehand câştigător, eliminându-l pe triplul finalist de Grand Slam şi al şaselea favorit.

Mensik a ajuns pentru prima dată în turul al treilea al turneului, egalându-şi cel mai bun rezultat de Grand Slam, după ce a ajuns de două ori în turul al treilea la U.S. Open.

Ruud a devenit al patrulea eliminat dintre principalii favoriţi, după Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev şi Grigor Dimitrov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri