Australianca Olivia Gadecki va beneficia de asistenţa conaţionalei Ashleigh Barty la Australian Open

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-01-2023

Actualizat: 04-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Barty, fostul lider WTA, şi-a anunţat retragerea în martie, la scurt timp după ce a câştigat primul ei titlu la Australian Open, devenind primul australian care reuşeşte să se impună la Melbourne după o pauză de 44 ani.

Gadecki (202 WTA) a anunţat la United Cup că Barty va fi alături de staff-ul ei la Australian Open (16-29 ianuarie).

''Am fost foarte norocoasă să o pot contacta întotdeauna dacă am întrebări sau dacă am nevoie de un sfat, ea a fost mereu acolo pentru mine. Cea mai bună parte este că mă tratează ca pe o persoană normală şi putem relaţiona atât în afara terenului, cât şi în teren'', a spus Gadecki pentru Australian Associated Press.

Gadecki începe pregătirile pentru Australian Open săptămâna viitoare cu participarea la turneul de la Hobart.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri