Australienii au predat 51.000 de arme de foc în cele trei luni de amnistie asupra armelor ilegale, ceea ce reprezintă o cincime din numărul total de arme ilegale din Australia, a anunţat vineri premierul Malcolm Turnbull, care a respins totuşi cererile de a prelungi această măsură în urma atacului sângeros comis duminică în oraşul american Las Vegas, transmit Reuters, dpa şi AFP, scrie agerpres.ro.
''Nu sugerez că nu vom mai avea amnistii asupra armelor ilegale în viitor, dar aceasta a fost foarte eficientă întrucât a avut, aşa cum am spus, un început, un mijloc şi un sfârşit. Fiecare din cele 51.000 de arme ar fi putut fi folosită într-o infracţiune în care ar fi putut fi ucişi australieni. Acum ele nu mai pot fi folosite'', a declarat Turnbull la Sydney.
Amnistia asupra armelor ilegală, intrată în vigoare la 1 iulie şi încheiată la 30 septembrie, a fost prima măsură de acest fel adoptată în Australia în ultimii 20 de ani. Armele astfel colectate vor fi distruse. Printre aceste arme se află o mitralieră artizanală, un lansator de rachete şi un pistol suficient de mic pentru a fi ascuns în palmă, conform unui comunicat al guvernului australian.
Australia are în prezent una dintre cele mai stricte şi cele mai eficiente legislaţii privind armele, dar autorităţile de la Canberra avertizaseră deja înaintea amnistiei că există circa 250.000 de arme de foc ilegale în ţară, inclusiv arme automate.
Legislaţia australiană, care interzice toate carabinele şi puştile semiautomate, reduce drastic probabilitatea comiterii unui atac de tipul celui de la Las Vegas, în care au fost împuşcate mortal cel puţin 58 de persoane. ''Ucigaşul de acolo (Las Vegas) a avut o colecţie de arme semiautomate pe care o persoană în poziţia sa pur şi simplu nu ar putea să le achiziţioneze în Australia'', a accentuat Malcolm Turnbull.
În ultimii ani, au fost folosite arme de foc ilegale în mai multe atacuri teroriste comise în Australia, inclusiv în luarea de ostatici de la o cafenea din Sydney, în 2014, incident încheiat după 17 ore.
Actuala legislaţie australiană privind armele a fost introdusă după atacul comis în 1996 de un trăgător solitar şi soldat cu 35 de morţi, la închisoarea din Port Arthur, în insula Tasmania. De atunci, în Australia nu au mai avut loc atacuri în masă cu arme de foc.
Australienii au predat 51.000 de arme de foc în cele trei luni de amnistie asupra armelor ilegale
București
4°C
Articole Similare

3.045
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
3.045

1.129
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
1.129

6.383
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
6.383

5.833
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
5.833

11.151
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
11.151

120
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
120

8.674
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
8.674

60
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
60

6.813
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
6.813

88
Pakistanul încearcă să readucă Iranul și SUA la discuții
88

17.736
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
17.736

10.559
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
10.559

200
Zeci de persoane ucise în lovituri lansate de avioane militare în nord-estul Nigeriei
200
















Comentează