Austria vrea întărirea controalelor la frontierele sale, în special cu Slovacia, după o creştere, de la începutul anului 2017, a numărului de migranţi ce încearcă să intre în ţară, a declarat miercuri ministrul austriac al Apărării, Hans-Peter Doskozil, transmite AFP preluat de agerpres.
"Observ o tendinţă a migranţilor ilegali de a utiliza Slovacia" ca ţară de trecere, a subliniat ministrul, citat de cotidianul Kurier în ediţia sa online.
El a precizat că 299 de migranţi au fost interceptaţi, de la începutul anului, în statul Austria Inferioară, care se învecinează cu Slovacia şi Republica Cehă.
În schimb, 174 de migranţi au fost interceptaţi în Burgenland, a cărui frontieră cu Ungaria a fost până în prezent zona unde se concentrau controalele.
Numeroşi migranţi intră în Austria venind din Slovacia cu trenul, a relevat Doskozil, apreciind că sunt necesare mai multe controale la bordul trenurilor. O sută de soldaţi ar putea fi puşi la dispoziţie pentru a participa la acestea, a subliniat el.
În vestul ţării, 292 de persoane au fost interceptate de la începutul anului în Tirol, dar majoritatea au fost retrimişi în Italia, de cealaltă parte a frontierei.
"Nu există decât 25 de cereri de azil în Tirol. Retrimiterea (migranţilor) funcţionează", a adăugat ministrul, subliniind că Austria trebuie să rămână vigilentă şi în ce priveşte situaţia din pasul Brenner.
Ministrul Apărării, Hans-Peter Doskozil, şi ministrul de Interne, Wolfgang Sobotka, vor prezenta în următoarele zece zile o serie de măsuri pentru întărirea controalelor, a mai indicat cotidianul menţionat, citat de AFP.
Austria va găzdui, pe 8 februarie, o reuniune a miniştrilor de Interne şi ai Apărării din ţările Europei centrale.
În 2015, un număr record de 90.000 de solicitări de azil a fost înregistrat în Austria, atunci când sute de mii de migranţi, dintre care mulţi fugeau de războiul din Siria, au traversat Balcanii în direcţia Germania, cu precădere.
Austria a stabilit controale la frontiere şi a ridicat bariere pentru a stopa acest aflux. În 2016, cererile de azil au scăzut la jumătate.
Austria întârește controalele la frontieră
Articole Similare

2.344
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
2.344

3.588
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
3.588

4.665
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
4.665

2.681
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.681

3.922
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
3.922

3.667
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.667

5.346
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.346

3.130
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.130

5.290
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
5.290

7.566
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
7.566

3.681
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.681

132
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
132

2.068
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
2.068

















Comentează