Austria mută armata și poliția la granițe: SPAIMĂ în Viena din cauza creșterii numărului de infectați

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 19-08-2020

Actualizat: 19-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Austria va desfăşura 1.300 de angajaţi suplimentari la frontierele sale sudice şi estice, a anunţat marţi guvernul, drept reacţie la o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 care ar fi legată de sezonul turistic de vară, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Cei 500 de poliţişti şi 800 de soldaţi vor verifica dacă turiştii vin din ţări de mare risc, îi vor asista pe angajaţii din domeniul sanitar în efectuarea testelor şi vor impune măsuri de carantină, a declarat ministrul de interne Karl Nehammer.

Citește și: Ludovic Orban: ‘Imediat ce vom avea o situație epidemiologică mai bună vom decide deschiderea restaurantelor’

Guvernul a emis, de asemenea, un avertisment de călătorie pentru insulele spaniole din Mediterana, printre care Mallorca şi Ibiza, care s-a adăugat unui alt avertisment existent, referitor la partea continentală a Spaniei.

Citește și: Structura noului an școlar se modifică: Deja am gândit acest lucru

Persoanele care se întorc din vacanţe în străinătate reprezintă în prezent cel mai mare grup în rândul celor nou infectaţi cu COVID-19.

Autorităţile sanitare din Austria au raportat marţi aproape 300 de noi infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri