Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorii atacului neurotoxic de la Salisbury sunt ruși, spun surse apropiate anchetei

popularmechanics.com
otrava - cadou otravit

Autoritățile britanice cred că au reușit să-i identifice pe presupușii autori ai atacului neurotoxic de la Salisbury, în urma căruia fostul spion rus Serghei Skripal și fiica sa, Iulia, au fost răniți, a declarat o sursă familiară cu investigația, potrivit presei britanice,citate de agenția Reuters, conform mediafax.

Autoritățile cred că în acest caz au fost implicați mai mulți cetățeni ruși.

Potrivit agenției Press Association, anchetatorii britanici "sunt siguri că (suspecții) sunt ruși".

Pe data de 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi ar fi fost atacaţi cu o substanţă neurotoxică, fiind ulterior internați mai multe săptămâni în stare gravă, însă în cele din urmă și-au revenit.

Guvernul de la Londra a acuzat Rusia de atacul neurotoxic din orăşelul britanic Salisbury, însă Moscova a negat orice implicare.

La doar câteva luni după atacul neurotoxic de la Salisbury, alte două persoane au fost expuse substanţei neurotoxice Novichok în orașul Amesbury, una dintre acestea decedând.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.