Autoritățile kosovare l-au eliberat marți pe cetățeanul rus care lucra pentru misiunea ONU în Kosovo, la scurt timp după ce ambasada rusă din Serbia a cerut acest lucru, relatează site-ul agenției Reuters potrivit mediafax.
Persoana de naționalitate rusă a fost reținută într-o localitate populată de sârbi în Kosovo, în cadrul unei operațiuni a poliției.
Misiunea ONU în Kosovo a informat că cetățeanul rus și un alt membru, de altă naționalitate, au fost eliberați și primesc atenție medicală.
Polițiștii kosovari au arestat zeci de persoane, printre care și etnici sârbi, pentru acuzații de contrabandă cu diverse bunuri. Autoritățile de la Belgrad consideră că această decizie a autorităților de la Priștina este o încercare de a prelua controlul total asupra regiunilor kosovare de la granița cu Serbia. Premierul Serbiei, Ana Brnabic, a solicitat din acest motiv forțelor de securitate să fie în alertă maximă.
Comentează