Autoritățile turce au primit autorizația pentru a percheziționa Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul

Autor: George Traicu

Publicat: 09-10-2018

Actualizat: 09-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: middleeasteye.net

Autorităţile saudite au confirmat autorităţilor turce că pot să percheziţioneze Consulatul Arabiei Saudite de la istanbul, în cadrul anchetei cu privire la dispariţia jurnalistului saudit de la ziarul american Washington Post Jamal Khashoggi, constată după ce acesta a intrat în sediul acestei misiuni, relatează Reuters.

”Clădirea consulatului va fi percheziţionată în cadrul anchetei”, în pofida faptului că misiunile diplomatice consulare beneficiază de un statut de extrateritorialitate, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Hami Aksoy.

Ministerul a precizat că ancheta ”continuă intens”.

Saudiţii susţin că Jamal Khashoggi a ieşit din consulat după ce a intrat în el, marţi, însă turcii spun că nu au proba care să arate acest lucru. Poliţia turcă afirmă că ea crede că jurnalistul saudit a fost ucis în interiorul consulatului.

Jamal Khashoggi s-a exilat în Statele Unite în urmă cu un an, de teama unor represalii din cauza opiniilor sale. El a plecat din Arabia Saudită în septembrie 2017, când autorităţile l-au somat să nu se mai exprime pe Twitter.

În acest an el a scris o serie de articole publicate de cotidianul The Washington Post, în care denunţa atitudinea Riadului faţă de Qatar şi şi-a exprimat indignarea faţă de Războiul din Yemen, represiunea politică şi cenzură.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri