Autoritatea Palestiniană (AP) nu va mai accepta veniturile din impozite colectate în numele său de statul israelian, după ce Israelul a decis să reţină o parte din sumă din cauza sprijinului acordat de AP familiilor militanţilor, a anunţat marţi preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas. Declaraţiile sale făcute unor congresmeni americani aflaţi în vizită au fost difuzate miercuri de radioul palestinian şi preluate de Reuters, potrivit Agerpres.
Abbas a insistat că Autoritatea Palestiniană va continua să plătească alocaţii familiilor palestinienilor ucişi sau închişi în Israel. "Sincer, dacă rămânem doar cu 20 sau 30 de milioane de shekeli, adică suma plătită familiilor martirilor, atunci vom plăti aceşti bani familiilor martirilor", a spus el.
Duminică, Israelul a anunţat că va îngheţa circa 5% din impozitele colectate pentru AP, echivalentul alocaţiilor respective. Nu este prima oară când Israelul operează astfel de reţineri, din diverse motive, reaminteşte Reuters. Miercuri, Ministerul de Finanţe israelian a precizat că suma totală a impozitelor palestiniene este de aproximativ 700 de milioane de shekeli (193 de milioane de dolari), din care transferă către AP 600 de milioane, după ce reţine costul energiei electrice, apei, canalizării şi îngrijirilor medicale furnizate palestinienilor.
Conform acordurilor temporare de pace, Israelul colectează impozitele din Cisiordania şi Gaza şi le varsă lunar Autorităţii Palestiniene, care afirmă că primeşte echivalentul a circa 222 de milioane de dolari.
AP, organismul de autoguvernare palestinian înfiinţat conform acordurilor de pace de la Oslo, din 1993, a suferit în ultimul an o serie de lovituri financiare, reaminteşte Reuters. Statele Unite au adoptat în 2018 o lege prin care se reduc drastic ajutoarele pentru AP, dacă aceasta continuă să plătească familiile palestinienilor ucişi. Legea cunoscută ca Taylor Force Act a fost denumită după un veteran american în vârstă de 29 de ani, înjunghiat mortal de un palestinian în timpul unei vizite în Israel, în 2016. SUA, ca şi Israelul, consideră că alocaţiile propagă violenţa militanţilor, iar palestinienii îşi consideră eroi conaţionalii ucişi sau aflaţi în închisorile israeliene.
Luna trecută, AP a refuzat finanţarea anuală de circa 60 de milioane de dolari din partea Statelor Unite, destinată forţelor de securitate palestiniene, din cauza riscului unor procese în SUA, conform noii legislaţii antiteroriste americane. În încercarea de a-l convinge pe Abbas să reia negocierile cu Israelul, îngheţate din 2014, Washingtonul şi-a sistat şi contribuţia de ordinul sutelor de milioane de dolari anual către organizaţii umanitare şi agenţii ale ONU care ajută palestinienii. AP a întrerupt legăturile cu SUA după ce preşedintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, în 2017; noul sediu al ambasadei a fost inaugurat în mai 2018.
Autoritatea Palestiniană nu va mai accepta banii colectați de Israel
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

537
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
537

535
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
535

475
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
475

407
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
407

522
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
522

115
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
115

2.995
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.995

90
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
90

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

85
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
85

861
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
861

122
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
122

2.816
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.816
















Comentează