Occidentalii şi-au exprimat vineri îngrijorarea în legătură cu aparenta dorinţă a autorităţilor kosovare de a pune sub semnul întrebării înfiinţarea unui tribunal special privind presupusele crime ale liderilor rebeliunii separatiste din anii 1998-1999, transmite AFP preluat de agerpres.
O asemenea decizie "ar putea ruina" Kosovo şi ar marca "opţiunea izolării", au avertizat ambasadorii Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Europene. Pristina s-a abţinut de la orice comentariu în legătură cu o astfel de intenţie.
La sfârşitul lui noiembrie, şefa tribunalului, bulgara Ekaterina Trendafilova, a explicat că instanţa sa este pregătită "să angajeze procedurile judiciare" asupra crimelor presupuse din timpul războiului dintre separatiştii kosovari albanezi şi forţele Belgradului (1998-1999).
Ea s-a ferit să aibă întâlniri cu preşedintele Hashim Thaci, preşedintele Parlamentului Kadri Veseli, şi cu premierul Ramush Haradinaj, trei foşti comandanţi ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK).
Primii doi sunt frecvent amintiţi printre posibilii inculpaţi ai acestui tribunal care va judeca după legile din Kosovo, dar îşi are sediul la Haga din grijă pentru protecţia martorilor.
Acest tribunal special a fost înfiinţat printr-un vot al parlamentului kosovar, dar Hashim Thaci l-a criticat recent.
O petiţie a foştilor luptători de gherilă a fost lansată la acea dată pentru a cere parlamentului să revină asupra înfiinţării tribunalului, reproşându-i că are ca ţinte kosovarii şi îi protejează pe sârbi.
Vineri, o tentativă de a reuni Parlamentul în acest sens a eşuat, lovindu-se de boicotarea sesiunii de către opoziţie, însă a provocat o vie reacţie din partea occidentalilor.
"Ideea de a modifica această curte specială riscă să izoleze Kosovo pe plan global", a avertizat pe contul său de Twitter ambasadorul american, Greg Delawie.
El le-a explicat jurnaliştilor că Statele Unite consideră orice punere în discuţie a autorităţii tribunalului ca "o înjunghiere pe la spate".
Omologul său britanic, Ruairi O'Connell, a denunţat "apărarea intereselor personale".
Punerea în discuţie a autorităţii tribunalului "ar sabota activitatea tuturor celor care s-au luptat pentru a pune capăt impunităţii", a avertizat ambasadoarea Uniunii Europene, Nataliya Apostolova.
Tribunalul a fost înfiinţat în urma unui raport din 2011 al Consiliului Europei incriminând UCK. Este cercetată în special dispariţia a 500 de civili, în principal sârbi, la sfârşitul conflictului. Hashim Thaci respinge acuzaţiile.
Cel din urmă conflict care a dus la dezmembrarea fostei Iugoslavii, războiul din Kosovo a făcut 13.000 de morţi, în principal kosovari albanezi.
El s-a încheiat atunci când NATO a bombardat Serbia. Kosovo şi-a proclamat în 2008 o independenţă pe care Belgradul refuză să o recunoască.
Autoritatea tribunalului pentru crime de război pusă sub semnul întrebării în Kosovo
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

27
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
27

498
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
498

22
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
22

2.197
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.197

1.211
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.211

1.116
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.116

2.618
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.618

925
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
925

1.397
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.397

2.045
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.045

3.863
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.863

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45

2.579
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.579
















Comentează