Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile anunță facilitarea accesului la tratament pentru pacienții cu cancer, AVC, politraumă și arși

gds.ro
ministerul sanatatii

Autoritățile române din domeniul sănătății promit un acces mai ușor la diagnostic și tratament pentru pacienții cu cancer, AVC, politraumă și arși gravi, o parte dintre prioritățile sistemului, care va primi finanțare din partea Comisiei Europene de circa 6 miliarde de euro.

Secretarul de Stat din Ministerul Sănătății Alexandru Rogobete a prezentat marți în fața Comisiei Europene planurile de dezvoltare cu fonduri de la Bruxelles pentru domeniile prioritare din sistemul medical românesc. Printre priorități se află accesul mai ușor la servicii de diagnostic și tratament pentru pacienții cu cancer, AVC, politraumă și arși gravi, potrivit mediafax.

Secretarul de stat a prezentat capacitatea actuală a sistemului medical de prevenție, diagnostic și tratament pentru oncologie, AVC, infarct miocardic acut, în fiecare regiune. Ministerul Sănătății a supus aprobării Comisiei Europene dezvoltarea sistematică a domeniilor prioritare în funcție de nevoile identificate în fiecare regiune și în fiecare segment prioritar.

„Pentru a putea dezvolta infrastructura sistemului medical de sănătate, înainte de toate, trebuie să cunoaștem și să recunoaștem, cu responsabilitate, situația actuală. Aici este condiția indispensabilă pentru un plan logic de investiții, care să răspundă nevoilor actuale de servicii de sănătate. Sistemul trebuie dezvoltat numai dacă este privit unitar. Nu se poate dezvolta doar pe anumite componente, pentru că asistența medicală este un întreg, iar dacă o verigă nu funcționează, de cele mai multe ori, se blochează întreg sistemul.”, a declarat, în fața comisarilor europeni, Alexandru Rogobete.

Ministerul Sănătății a finalizat în această vară Strategia Națională de Sănătate pentru periaoda 2023-2030 și Planurile de dezvoltare regională. În baza acestor documente, Comisia Europeană va oferi finanțarea necesară pentru atingerea tuturor indicatorilor de dezvoltare a sistemului medical.

„Documentele programatice susținute astăzi în fața Comisiei Europene cuprind maparea serviciilor medicale existente, în domeniile prioritare cum sunt oncologia, pacienții cu AVC, politraumă, arși gravi etc, respectiv, nevoile identificate pentru echilibrarea capacității de răspuns a sistemului medical din România. Cca. 6 miliarde de euro vor fi finanțați de Comisia Europeană pentru schimbarea înfățișării sistemului medical din România”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.