Autorităţile au decis ca drumul spre Rânca să fie închis din cauza viscolului puternic

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 17-01-2018

Actualizat: 17-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Drumul Naţional 67 C Novaci - Rânca a fost închis, miercuri seară, din cauza viscolului puternic, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutier (CNAIR). Şi DN 7 este închis la ora transmiterii acestei ştiri, la kilometrul 218, din cauza poleiului.

Potrivit datelor furnizate de CNAIR, DN 67 C Novani – Rânca, în judeţul Gorj, a fost închis începând cu ora 20:45 pe tronsonul cuprins între kilometrul 34+500 de metri şi kilometrul 59+800 de metri. Decizia de închidere a drumului a fost luată din cauza viscolului puternic.

Joi seară, este închis şi Drumul Naţional 7, la kilometrul 218, în judeţul Vâlcea. În acea zonă, în localitatea Cornet, mai multe TIR-uri au rămas blocate pe drumul în rampă şi nu pot urca din cauza poleiului format sub stratul de zăpadă de cinci centimetri. Iniţial, a fost blocat sensul de mers Vâlcea – Sibiu, iar la ora tansmiterii acestei ştiri drumul este blocat pe ambele sensuri, informează reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Vâlcea, anunţă news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri