Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile din Germania au arestat încă un individ suspectat de apartenenţă la ISIS

news.vice.com
isis

Un al doilea suspect cu legături cu gruparea Stat Islamic (SI) a fost reţinut în Germania, a anunţat miercuri un oficial regional din domeniul securităţii, la câteva ore după ce poliţia a efectuat cinci raiduri care au vizat persoane suspectate că ar recruta combatanţi pentru organizaţia jihadistă, relatează Reuters. Un solicitant de azil în vârstă de 24 de ani suspectat că pregătea un atac care viza evenimente din cadrul Bundesligii, campionatul german de fotbal, a fost arestat vineri. El este investigat sub suspiciunea că ar fi membru al Stat Islamic şi că ar fi acţionat în numele unui membru de rang înalt al grupării.

Informaţiile obţinute după arestare au dus la reţinerea unui al doilea bărbat miercuri, a spus Ralf Jaeger, ministru de interne în landul Renania de Nord-Westfalia. Bărbatul era suspectat că ar fi comis 'acte violente în Siria'. Jaeger a afirmat că presupusul complot care viza Bundeliga era unul 'vag' şi a precizat că nu există o ameninţare iminentă pentru competiţia care începe la sfârşitul lunii. Tot miercuri, poliţia a anunţat că a efectuat raiduri în cinci locaţii din vestul Germaniei asociate cu trei persoane suspectate că ar recruta combatanţi pentru Stat islamic, a anunţat parchetul federal, precizând că unul dintre ei este suspectat că ar fi asigurat sprijin financiar şi logistic grupării jihadiste. Potrivit media germane preluate de Reuters, raidurile au avut loc în oraşele Duisburg, Dortmund, Duesseldorf şi Hildesheim. 'Se crede că cei trei suspecţi au încercat să recruteze membri şi susţinători pentru organizaţia teroristă Stat Islamic între ianuarie şi iulie 2015', a spus un purtător de cuvânt al parchetului federal.

'Oricine crede că poate rămâne nedescoperit în timp ce răspândeşte mesaje ce incită la ură şi recrutează tineri pentru luptă armată în Siria şi Irak se înşală', a declarat Jaeger în cadrul unei conferinţe de presă. Autorităţile fac tot ce pot pentru 'a se asigura că aceşti salafişti care încearcă să-i seducă pe alţii sunt împiedicaţi să le spele creierele copiilor şi adolescenţilor', a spus ministrul. Portalul online DerWesten informează că unul dintre cei vizaţi în raiduri este proprietarul unei agenţii de turism suspectat că avea legături cu două persoane care plănuiau un atac asupra unui templu sikh în oraşul german Essen. Germania a fost în stare de alertă sporită după patru atacuri violente comise luna trecută într-o singură săptămână - dintre care două au fost revendicate de Stat Islamic - şi care s-au soldat cu 12 morţi, între care trei atacatori, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.